Noi joburi disponibile în statele Uniunii Europene, publicate prin intermediul reţelei europene de ocupare EURES România! Olanda caută 45 de lucrători sezonieri la cules şi plantat flori. Se lucrează opt ore pe zi, 38-45 de ore pe săptămână. Se caută persoane flexibile şi motivate, care au disponibilitate de a lucra pentru o perioadă mai mare de trei luni. Experienţa constituie un avantaj. Ora este plătită cu aproximativ nouă euro, iar salariul se acordă săptămânal. Pentru o distanţă de până la zece kilometri, se pun la dispoziţie biciclete, iar ce depăşeşte acest interval, deplasarea se face cu maşina, pusă la dispoziţie de către angajator. Lucrătorii au posibilitatea de a beneficia gratuit de un curs de limbă olandeză. Durata contractului este pe o perioadă de trei luni, cu posibilitate de prelungire. Oferta de lucru este valabilă până pe data de 15 martie. Persoanele interesate de această ofertă de muncă vor trebui să treacă în prealabil pe la consilierul EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj pentru a se înregistra în baza de date şi a fi îndrumate ce au de făcut. Pentru a se înregistra în baza de date a serviciului EURES, doritorii gorjeni trebuie să se prezinte la sediul AJOFM Gorj cu un dosar care să conţină cazierul judiciar, o adeverinţă de la medic «apt de muncă, clinic sănătos» şi buletinul.
I.M.