«Într-un de versuri mic laborator/ Am preparat, să nu-ţi rămân dator,/ ,,Cuvinte cu parfum… de spini”»
A vorbi despre domnul Nicolae Dragoş, poetul, publicistul şi talentul genial nepreţuit al geniuui gorjenesc şi românesc, e ca şi cum ai căuta «cuvinte de parfum» în albastrul eternităţii, pentru a ispiti logica unei aserţiuni teoretizante, asociată cu o disimuată tentă criptică, mai ales că ilustrul nostru conjudeţean combate cu ostentaţie sustragerea de la responsabilitate, acea abatere care conduce la destructurarea personalităţii omului! În minunata carte a domniei sale, sugestiv intitulată: «Cuvinte cu parfum…de spini», apărută la Editura «PIM», Iaşi, 2023, domnul Nicolae Dragoş surprinde şi uimeşte în aceeaşi măsură, mai ales atunci când o spune cu sinceritate: «Frate al meu, iubite cititor,/ Ori mai îndepărtat, ori din vecini,/ Mă bucur să te re-ntâlnesc…/ Într-un de versuri mic laborator/ Am preparat, să nu-ţi rămân dator,/ ,,Cuvinte cu parfum… de spini”, Şi, iată, ţi le dăruiesc». O mărturisire necesară pentru a eluda disonanţa cognitivă şi pentru a accepta cu o oarecare rezervă un gen de integrare periferică ce propulsează cititorul pe poziţia unei ambiguităţi atitudinale, tocmai pentru accentuarea verticalităţii mesajului.
«Sunt pradă bunei dispoziţii/ Când îi aud cum îmi doresc/ Ani mulţi de viaţă, ipocriţii»
În acest mirific şi «de versuri mic laborator» al creaţiei poetice, simţi la un moment dat că de undeva ivorăsc şi curg râuri de inspirație frumos și minunat detaliate, pentru a descoperi în tine însuţi dăruirea cu care faci toate aceste lucruri asupra cărora medităm cu aplecare smerită, pentru că domnul Nicolae Dragoş se regăsește în fiecare din cărțile sale ca un purtător de «cuvinte cu parfum… de spini», mai ales atunci când ne propune poezia: «Uimiri de ziua mea» şi ne apostrofează cuminte şi cu un umor mângâietor: «Eu mor de râs, mărturisesc,/ Sunt pradă bunei dispoziţii/ Când îi aud cum îmi doresc/ Ani mulţi de viaţă, ipocriţii» (sic!!! n.n.), se pare că în felul acesta, însuşi adevărul care e rostit ca la carte, clamează faptul că «zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău», cum spunea Tom Wilson!
Răsfoind şi aprofundând cu atenţie poeziile din paginile cărţii, poţi constata că versurile domnului Nicolae Dragoş sunt încărcate de sensuri înalte, legate de moralitate, patriotism, dragoste de neam şi de țară, când însăşi lacrima curge în cuvânt, pentru că în poezia aceasta, care nu e doar o «Retorică», domnul Nicolae Dragoş afirmă cu mult curaj: «Toţi cei ce-au suferit pentru idei/ Să fie liberi au avut temei,/ De ce însă tâlhari, ori hoţi, sau derbedei/ Liberi nu-i vor pe cei ce nu-s ca ei?», de aceea, cititorule, sper să găseşti acea inspiraţie care să-ţi îndeplinească visele şi dorinţele, mai ales că înţelepciunea impune conştientizarea faptului că versul respectiv este mai mult decât încântător şi impune o sinceră interpretare, la o superbă «şarjă» de gânduri versificate. E posibil ca atunci când te aştepţi mai puţin, să apară momente fabuloase, fiindcă femeia este «Una, la modă», când se redescoperă pe sine prin faptul că: «Trece prin lume cam buimacă/ Iar viaţa ei nu-i prea comodă/ Când se îmbracă după modă/ Şi după ea se şi dezbracă», mai ales că atunci când se întâmplă cele mai fabuloase momente, pare că devii o fire foarte sensibilă care prin versuri imaginare, îşi dăruieşte o zi pe placul inimii sale! Ca o voce caldă care mângâie sufletul, prin această carte de versuri, domnul Nicolae Dragoş se redescoperă pe sine printr-o creaţie care te pune pe gânduri, dar, nu în sensul unei ezitări eudemoniste (sub aura fericirii), ci a revelaţiei poetice în care savurezi parfumul clipei efemere. Pentru că în versurile acestea minunate, poţi să redescoperi şi aşteptarea pragmatică a rolului pe care poate să-l joace femeia care este o «Pierdere de neiertat» şi «N-ai s-o mai vezi după divorţ/ Plângând la aragaz, în şorţ,/ C-a dat în foc cafeaua adorată/ Întotdeauna bine parfumată», şi în ultimă instanţă, am spune noi, chiar pe alocuri regretată! Este ca o trimitere, atât la viaţa artistică, dar, şi la cea personal, iar, lacrimile picură ca o ploaie din senin.
«Te lupţi de-o viaţă tu cu tine/ Iar rezultatul îţi convine»!
Poetul Nicolae Dragoş este un om cu un suflet minunat, chiar dacă nouă ne este teamă uneori să privim realitatea pe care domnia sa o creionează, pentru că citind şi aprofundând aceste versuri care inspiră liniştea sufletescă… picătură cu picătură, mai ales atunci când ne place să ascultăm numai minciuni frumoase (???), parcă ne este teamă să privim realitatea, deşi suntem reali sau pseudoreali într-o lume digitalizată, mai ales că trebuie să facem faţă eşecurilor, succeselor, iubirilor, dezamăgirilor, bucuriei, tristeţii care nuanţează tabloul a tot ceea ce ne înconjoară!
În loc de final, să amintesc faptul că profesorul meu de limba română, de la începutul anului şcolar 1961-1962 de la Liceul din Târgu-Cărbuneşti, mult preţuitul şi iubitul meu model de viaţă, Poetul Nicolae Dragoş, constituie un reper în sufletul meu, considerându-l «Imparţialul», cel care se caută în labirintul visurilor creatoare şi se regăseşte pe sine în creaţia onirică, pentru că: «Într-un neîntrerupt duel/ Te lupţi de-o viaţă tu cu tine/ Iar rezultatul îţi convine/ Doar când tu îl învingi pe el», iar, dacă sfântă-i cartea ca şi sufletul omului, sfinte îi rămân cuvintele sale «cu parfum… de spini» şi sfinte îi sunt zilele care i-au insuflat iubirea pentru cartea de o importanţă crucială, aceea care îţi deschide ochii, ca să-ţi deschizi şi sufletul spre înalta înţelepciune! Atunci când am deschis pentru prima oară această carte, mi-am deschis şi sufletul către domnul Nicolae Dragoş, mai ales că timpul se apreciază prin cunoaştere şi iubire. Iar, cărţile minunate însemnă cunoaştere, când noi trebuie să fim iubire, ca să desluşim tainele cărţilor cu sufletul, pentru că oricât am citi şi am studia, dacă nu avem lumină în noi, cunoaşterea e în van, iar, adevărata cunoaştere este cea sfântă, pe care doar sufletul o poate ajunge.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
