Trendul înfiinţării de societăţi cu răspundere limitată debutant (SRL-D) în judeţul Gorj este unul ascendent, de la o lună la alta, conform ultimelor date statistice publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Astfel, în luna septembrie 2016, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj au fost înmatriculate şapte societăţi debutant, iar în primele nouă luni ale anului, în total, 494 de societăţi. De asemenea, alte şase firme sunt în curs de înfiinţare. Din numărul total de SRL-D înfiinţate la nivelul judeţului nostru, 471 sunt în funcţiune, restul fiind radiate.
Societatea cu Răspundere Limitată – Debutant este reglementată de către Ordonanţa de Urgenţă nr. 6/2011, act normativ prin intermediul căruia a fost creat cadrul legal pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii aflaţi la debut. Astfel, o SRL-D poate fi înfiinţată de întreprinzătorii cu capacitate deplină de exerciţiu, care doresc să îşi deschidă o afacere pentru prima dată, indiferent de vârstă.
I.M.