Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu continuă seria angajărilor. Astfel, unitatea sanitară organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale temporar vacante, de infirmier debutant – Bloc Operator; a funcției contractuale temporar vacante, de infirmier debutant – Secţia Pediatrie și a funcției contractuale temporar vacante, de asistent medical P.L. – Secţia Neurologie.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiții specifice pentru participarea la concurs
Pentru postul temporar vacant de asistent medical, condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: diplomă de şcoală sanitară postliceală; 6 luni vechime în specialitatea generală/medicală; certificat de membru cu avizul anual al O.A.M.G.M.A.M. din România sau după caz adeverinţă eliberată de O.A.M.G.M.A.M din România din care să rezulte că poate exercita profesia de asistent medical la data concursului.
Pentru posturile de infirmier debutant se cere doar școală generală.
Termen limită pentru înscriere
Pentru postul de infirmier debutant – Bloc Operator, concursul se va organiza conform calendarului următor: 17 noiembrie 2017, ora 13.30: data limită pentru depunerea dosarelor; 27 noiembrie 2017, ora 12.00: proba scrisă; 04 decembrie 2017, ora 12.00: proba interviu.
Concursul pentru postul de asistent medical se va organiza conform calendarului următor: 17 noiembrie 2017, ora 13.30: data limită pentru depunerea dosarelor; 28 noiembrie 2017, ora 09.00: proba scrisă; 05 decembrie 2017, ora 12.00: proba interviu.
Pentru postul de infirmier debutant – Secţia Pediatrie, concursul se va organiza conform calendarului următor: 17 noiembrie 2017, ora 13.30: data limită pentru depunerea dosarelor; 27 noiembrie 2017, ora 09.00: proba scrisă; 04 decembrie 2017, ora 09.00: proba interviu.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să dovedesc nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care arată îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să dovedească starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu din Str, Progresului nr, 18, telefon 0253237803, int. 307.
Minodora SUCEA