Minerii din Gorj, Dolj şi Hunedoara şi-au dat întâlnire joi, la ora 17.00, la Târgu-Jiu la mitingul de amploare declanşat de FNME şi de Federaţia Univers, acţiune care s-a bucurat de un număr impresionat de salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia. Angajaţii CEO, nemulţumiţi de tăierile drastice de salarii şi de limitarea drepturilor, anunţate cu aplomb de administraţia colosului energetic, au venit la miting din carierele şi termocentralele unde lucrează, cu autobuzele. Purtau pancarte pe care şi-au scris nemulţumirile şi au cerut demiterea conducerii CEO şi chiar a ministrului Gerea. În Piaţa Prefecturii, în timp ce protestatarii strigau “Unitate!” şi “Jos Ciurel”, au luat cuvântul liderii sindicali, mulţumindu-le protestatarilor că se manifestă paşnic.
Liderii sindicali din Gorj, Valea Jiului şi Craiova, angajaţi la Complexul Energetic Oltenia dar şi la structura din Hunedoara au spus fiecare, în faţa protestatarilor, motivele care au declanşat mişcarea de protest. S-au adus critici administraţiei CEO, guvernanţilor şi structurilor care au adus Complexul Energetic Oltenia în starea actuală. La miting a participat chiar şi preşedintele Federaţiei Univers, Adolf Mureşan, preşedintele Univers, care a lăudat sindicatele din CEO că sunt unite în faţa măsurilor restrictive luate de administraţie.
Liderii sindicali au criticat, fiecare, administraţia CEO, şi unii chiar felul în care s-au selectat specialiştii din Consiliul de Supraveghere dar şi sindicaliştii care au trecut de partea conducerii CE Oltenia.
În piaţă s-a scandat continuu “Unitate”, s-a fluierat şi s-a aplaudat.
Mitingul de ieri s-a finalizat apoi chiar mai repede decât exista autorizaţie pentru protest, neînregistrându-se niciun fel de incidente.
Protestatarii au anunţat în piaţă că vor continua să picheteze, în zilele următoare, autorizat, sediul Diviziei Miniere şi chiar al ANRE.
A.Stoica