Inspectori şi referenţi pentru primăriile din Gorj

601

Finele acestei luni pare a fi bogat în concursuri de recrutare pentru încadrarea pe noi posturi declarate vacante la nivelul administraţiilor publice locale din judeţul nostru. Ultimele posturi pe care urmează a se face încadrarea sunt la Primăriile Bumbeşti-Jiu, Bustuchin şi Peştişani.

Potrivit ultimei informări transmise de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prima care intră în febra examenelor este Primăria Peştişani, care organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției publice de execuție, temporar vacantă de inspector, gradul profesional superior, în cadrul Compartimentului Stare Civilă, Asistenţă Socială. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi să fie absolvenţi de studii universitare de licenţă sau studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă, în domeniul Ştiinţe Juridice.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 19 martie, urmând ca proba scrisă să fie susţinută pe 23 martie, la ora 11.00, iar interviul să aibă loc pe 25 martie.

Inspector la Evidenţa Persoanelor Bustuchin
Primăria comunei Bustuchin organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacantă de inspector, clasa I, grad profesional principal în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă al Persoanelor Bustuchin. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă, în domeniul juridic; cunoştinţe de operare pe calculator (Microsoft Office, module Word şi Excel) – nivel mediu; vechime în specialitatea studiilor de minimum cinci ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:15 aprilie, ora 11.00 – proba scrisă, iar pe 17 aprilie de la ora 12.00 vor fi susţinute interviurile celor care trec de examenul scris.

Referent şi electrician la Sadu
Şi Primăria orașului Bumbești-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante de: referent casier debutant; muncitor calificat, treapta profesională II – electrician întreținere și reparații. Cei care îşi doresc funcţia de referent casier debutant trebuie să: deţină studii medii economice absolvite cu diploma de bacalaureat; cunoştinţe operare PC; disponibilitate pentru deplasare în teren. De asemenea, candidaţii la funcţia de muncitor calificat – electrician trebuie să aibă: studii medii şi calificare ca electrician; vechime în specialitate de minimum cinci ani; să deţină şi specializare ca fochist; să prezinte certificat de calificare fochist; disponibilitate program prelungit sau pe timp de noapte.
Data limită pentru depunerea dosarelor în vederea ocupării celor două posturi vacante de la Primăria Bumbeşti-Jiu este 20 martie. Proba scrisă a concursurilor va fi susţinută în data de 31 martie, ora 10.00, iar interviurile au fost programate pentru 2 aprilie, ora 10.00.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.