Citind cartea Îngerul căzut de la Săpânţa a domnului Petru Ilie Birău, doctor în arte vizuale, mi-am amintit că în urmă cu un an am fost într-o excursie în Ardealul nostru istoric şi am poposit câteva ore la Săpânţa unde am vizitat şi Cimitirul vesel, care m-a impresionat profund şi m-a fascinat atât prin realizarea artistică de excepţie, dar mai ales prin monumentalitate (aşa cum bine precizează autorul R.I. Birău).
Cercetarea ştiinţifică întreprinsă de dl Petre Ilie Birău este senzaţională, iar autorul a realizat o lucrare de excepţie pentru că e un căutător al sensului transontologic – transfenomenologic în capacitatea artistului popular de a se mira de univers şi să-l redescopere mereu (dar şi în mitologiile cosmogonice).
Leonardo da Vinci, unul dintre marii artişti ai lumii, care a fost numit arhetipul omului Renaşterii, are în majoritatea operelor sale teme religioase.
Arta populară românească contemporană reprezintă un domeniu complex, în care se îmbină armonios moştenirea artistică populară cu o activitate încă vie, în multe regiuni ale ţării, a unor centre meşteşugăreşti de veche tradiţie. Arta populară ca element de cultură materială şi spirituală reflectă specificul naţional şi are un profund caracter social, cu un rol bine definit în realizarea echilibrului dintre util şi frumos, dintre cerinţele utilitar-materiale şi cele estetice. În activitatea de prelucrare a lemnului, meşterul popular a pus atât îndemânare, cât şi simţ artistic. Specialiştii vorbesc atât despre „civilizaţia românească a lemnului”, cât şi despre „arta românească a lemnului”.
Cimitirul Vesel de la Săpânţa este locul unde arta sfidează moartea. Lucrările analizate şi studiate de P.I. Birău ilustrează viaţa celor trecuţi în veşnicie cu originalele sale opere de artă populară meşteşugărească gândite şi lansate prin anii ’40 de meşterul local Ioan state Pătraş şi continuate azi de ucenicul său Dumitru Pop Tincu.
Aşa cum apreciază autorul acestei lucrări, Cimitirul Vesel de la Săpânţa şi-a dobândit notorietatea datorită absolut special al crucilor realizate pornind de la cruce ca obiect de cult (aşa cum e definit de Legea nr. 103/1992) adăugând elemente din folclor (forme, culori), pictură naivă şi versuri populare care încercau să caracterizeze defunctul. Fenomenul de la Săpânţa semnifică o eliberare a populaţiei de sub cultura elitistă, iar în imaginarul popular – ţărănesc structura lumii de dincolo resituează ritualurile funerare în domeniul inefabilului transpoetic.
Aşa cum aprecia Nietzsche, mila, altruismul, toate valorile umanitare sunt de fapt valori prin care omul se neagă pe el însuşi pentru a-şi da aparenţa unei frumuseţi morale şi a se convinge de propria-i superioritate. Criticând aspectele culturii moderne, ale filosofiei oficiale universitare, Nietzsche vrea să restructureze societatea omenească negând ideile de civilizaţie şi democraţie şi precizând că arta este singurul factor care justifică viaţa. Aşa cum arată autorul în discuţiile sale avute cu scriitorul Ioan Dan Bălan, acesta i-a precizat că „un cimitir nu este un loc în care se încheie viaţa, ci unul în care această viaţă se perpetuează într-o altă dimensiune, aceea a simbolurilor, reprezentată de monumente sculptate ori pictate, cruci cioplite şi fotografii, într-un cuvânt reprezentări antropomorfe transpuse cu diferite mijloace artistice.
În monumentala sa lucrare, Petru Ilie Birău tratează sensul vieţii ca mobil al creaţiei plastice. Din lecturarea acestei lucrări realizată printr-o asiduă muncă de cercetare, se desprinde însăşi chintesența vieţii cu întreaga sa filozofie existenţială. Artistul doreşte să-şi afirme propria sa unicitate, nu să aplice reguli exterioare propriului demers creativ. Dacă admitem că Platon este primul estetician, atunci trebuie spus că estetica debutează cu un conflict în interiorul spaţiului intelectual european. El ne prezintă asimetria dintre două universuri ce par paralele: „a face artă” versus „a vorbi despre artă”.
În cazul nostru, autorul acestei interesante lucrări vorbeşte despre artă, dar şi face artă. Concepţia sa despre artă şi despre sensul vieţii o avem redată de mai mulţi gânditori şi mari filosofi ai lumii, care au cercetat destinul uman. Astfel, Wittgenstein spunea: „chiar viaţa noastră e constituită, între altele, din ceea ce se arată şi nu poate fi spus cu sens. Partea care se arată pentru estetician este lumea valorii (estetice) a punctelor de vedere personale exprimate deja într-o formă de limbaj expresiv (artistic) ori lingvistic (gramatica), iar partea ce nu poate fi spusă cu sens este constituită din cuvinte despre cuvinte”.
Vorbind despre valorile atribuite obiectelor şi nu despre obiectele însele, aşa cum procedează ştiinţa, estetica studiază ceva ce există într-un anumit fel, dar diferit de realităţile observaţionale.
Estetica lucrărilor de artă populară din Cimitirul Vesel de la Săpânţa este o analiză a practicilor artistice exprimate de autori precum Ion Stan Pătraş, care a lucrat cu hărnicie, precum majoritatea artiştilor populari autentici. Fenomenologia cercetării efectuate de autorul acestei cărţi, aşa cum spunea Heidegger, este o modalitate de acces către felul de determinare certă a ceea ce trebuie să devină tema ontologiei. Fenomenologia existenţialului uman este hermeneutică în lucrarea lui Petru Ilie Birău. Toate simbolurile de pe crucile şi monumentele funerare de la Săpânţa sunt specifice zonei şi se regăsesc în arta populară de aici, ori sunt convertite direct din semnele scrierii dacice. Monumentele funerare reprezintă semnul de hotar dintre cele două lumi, cea de aici şi cea de dincolo, şi prin felul cum sunt realizate pot determina destinul spiritualităţii omului în pregătirea sa pentru tranzitarea acestui hotar. Petru Ilie Birău a analizat simbolul şi cuvântul în lucrările de la Săpânţa, dinamica sacrului cu profanul şi a materialului cu spiritul, iar arta epitafului este interpretată în termenii creaţiei plastice, mesajul tragic dobândind măreţie filosofică şi existenţialistă. Concretul universului vizibil de la Săpânţa îl decriptează cu măiestrie Petru Ilie Birău, inspirat de arta nemuritoare a lui Stan Ion Pătraş.
Aşa cum spunea Mircea Eliade, oricare fiinţă umană ca fiinţă conştientă are sentimentul sacrului, deci este o fiinţă religioasă, oricare om are ceva sfânt în această lume. Dacă entităţile sacre sunt în ceruri, iar cele profane pe pământ, este posibilă atât profanarea sacrului, cât şi sacralizarea profanului. Oricum ar fi această mişcare, sentimentul religios este prezent la toţi oamenii, indiferent de religia în care cred ei. În felul cum ne prezintă Petru Ilie Birău pe Stan Ion Pătraş, putem spune că acesta şi-a înţeles pe deplin condiţia sa de artist creator în raport cu Divinitatea, şi-a asumat acest statut situându-se exact la locul său, a ştiut că arta este o formă de creaţie, este fapta libertăţii umane. Prin folosirea culorilor în realizarea lucrărilor sale în care predominant este albastrul artistul şi-a dovedit talentul şi originalitatea, capacitatea de a rămâne mereu în universul artei sale.
În încheiere, vreau să transmit sincere felicitări autorului acestei cărţi, Petru Ilie Birău, doctor în arte vizuale, şi îl aşteptăm şi cu alte lucrări deosebit de interesante care să stârnească simpatia şi aprecierea cititorilor.
Mircea Tutunaru
