Iluminatul ornamental al Târgu-Jiului, în stand by

507

Câteva străzi şi zonele periurbane ale municipiului Târgu- Jiu ar putea rămâne neiluminate în preajma sărbătorilor de iarnă ca urmare a procedurii greoaie de contractare a unei firme care se va ocupa de iluminatul ornamental.

O licitaţie în acest sens a fost demarată de conducerea Primăriei Târgu-Jiu, existând însă posibilitatea ca o parte dintre ornamentele utilizate în anii trecuţi să fie utilizate şi de această dată, dacă Serviciul Juridic din cadrul administraţiei locale îşi va da avizul, subiectul fiind unul sensibil ca urmare a neregulilor sesizate de ANAF privind contractarea la suprapreţ a unor instalaţii în timpul mandatului fostului edil Florin Cârciumaru. “Azi (n.r. ieri) este programată licitaţia pentru atribuirea contractului firmei ce se va ocupa de iluminatul ornamental. De zilele trecute, angajaţii noştri au început să care o parte din materialele necesare pentru a se realiza iluminatul ornamental de sărbători. Societatea care va câştiga licitaţia poate să facă aceste lucrări până la 1 decembrie. Noi în momentul de faţă am scos la licitaţie şi sperăm să găsim o societate care să poată să facă în acest timp, adică până la 1 decembrie, lucrarea. Există o solicitare din partea angajaţilor Primăriei adresată mie pe care am direcţionat-o către Serviciul Juridic privitoare la posibilitatea instalării acelor instalaţii folosite şi anul trecut. Am cerut de la Serviciul Juridic un punct de vedere legal dacă se pot sau nu se pot utiliza, dar nu e vorba de zona de centru a oraşului, ci de zona periferică acolo unde se instalau aceste beculeţe. Ar fi o eroare să găsesc o altă firmă care să-mi ofere ornamentele de sărbători până la 1 decembrie. Cert este că pe 1 decembrie se va aprinde iluminatul ornamental în zona centrală şi pe străzile adiacente acesteia”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu. Într-o şedinţă de Consiliu Local din august anul curent a fost supus votului proiectul de hotărâre de informare privind îndeplinirea măsurilor dispuse de primarul municipiului Târgu-Jiu pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor din procesul-verbal de inspecţie întocmit de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi o decizie emisă de Ministerul Finanţelor Publice. Raportul ANAF vorbeşte despre plăţi şi achiziţii nelegale la primărie. Sunt vizaţi de raport fostul primar de Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, şi directori actuali din instituţie. Sumele care ar fi fost cheltuite nelegal depăşesc 3 milioane de lei şi trebuie recuperate de la directori, respectiv de la actualul senator Cârciumaru şi de la Narcisa Cristea, director economic, Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului Gospodărire Comunală, Marius Ionescu, director tehnic, Grigore Jianu, secretarul primăriei, Constantin Răduţoiu, şef la Serviciul Juridic. Mai precis, raportul finanţiştilor vizează achiziţii, considerate nelegale, de ornamente de iarnă. Raportul obligă autoritatea locală să recupereze peste 3 milioane de lei de la firma de la care au fost achiziţionate produsele, ale căror preţuri au fost mărite de 4 ori.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.