Ultimul buletin statistic emis de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Gorj arată faptul că rata inflaţiei determinată pe baza creşterii preţurilor de consum al populaţiei, în luna iulie 2015 a fost de -0,17% faţă de luna precedentă şi de -1,67% faţă de iulie 2014.
Rata medie lunară a inflaţiei în primele şapte luni ale acestui an a fost de -0,2% şi de 0,2% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai mare creştere a indicelui preţurilor de consum faţă de luna precedentă s-a înregistrat la grupa de mărfuri nealimentare: gaze (+11,23%), energie electrică (+0,14%), îmbrăcăminte, articole de galanterie, pasmanterie şi mercerie (+0,07%), produse de uz casnic, mobilă (+0,07%), articole chimice (+0,05%). Scăderi au fost la articole de igienă, cosmetice şi medicale (-1,99%), combustibili (-0,56%), produse cultural-sportive (-0,08%), tutun, ţigări (-0,03%).
La grupa de servicii s-au înregistrat creşteri de tarife la: apă, canal, salubritate (+0,95%), alte servicii (+0,95%), igienă şi cosmetică (+0,20%), reparaţii auto, electronice şi lucrări foto (+0,18%), alte servicii cu caracter industrial (+0,17%), îngrijire medicală (+0,13%), cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu învăţământul şi turismul (+0,11%), confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte (+0,10%) şi restaurante, cafenele, cantine (+0,02%). Scăderi au fost doar la poştă şi telecomunicaţii (-0,44%), chirie (-0,22%), transport interurban (-0,01%).
La grupa de mărfuri alimentare s-au înregistrat scăderi ale indicelui preţurilor de consum faţă de luna precedentă, la: legume şi conserve din legume (-10,27%), fructe şi conserve din fructe (-1,04%), peşte şi conserve din peşte (-0,33%), lapte şi produse lactate (-0,21%), cacao şi cafea (-0,19%), carne, preparate şi conserve din carne (-0,11%), băuturi alcoolice (-0,07%), zahăr, produse zaharoase şi miere de albine (-0,05%), alte produse alimentare (-0,04%), produse de morărit şi panificaţie (-0,04%). Creşteri s-au înregistrat la ouă (+1,27%) şi ulei, slănină, grăsimi (+0,13%).
Şi producţia industrială realizată în luna iulie 2015 a crescut cu 25,2% faţă de luna iunie 2015, cu 15,4% faţă de luna iulie 2014 şi cu 9,3% în primele şapte luni ale anului curent faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014. Cifra de afaceri totală, a întreprinderilor cu activitate principală de industrie, în luna iulie 2015 a crescut cu 7,9% faţă de luna anterioară, a scăzut cu 17,4% faţă de iulie 2014 şi a crescut cu 0,2% în primele şapte luni din 2015 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014.
Izabella Molnar