În „ŞAPTE”, scriitorul Ion Cepoi se exprimă colocvial, liber de orice presiune psihologică şi de orice obligație de grup. Este el însuşi natural şi inteligent, cu umor şi sarcasm fin (cu evidente accente axiologice, dar şi critice).
Evident că în această „cărticică de seară” (de ancadrament post-arghezian) Ion Cepoi e mai mult decât un portretist cu scântei diamantine în oglinda unor personalități ce-i sunt contemporane.
Mica bijuterie de alcov secret, iată, din „sublima vină” a mai tânărului nostru comiliton, George Drăghescu, editor remarcabil şi de alte asemenea propuneri în deja preţioasa-pretenţioasa-elitista-populară colecţie „Ceaşca de cafea” (ajunsă, ce satisfacție! – la nr.15), s-a scris, de una singură, la rare momente de kairotică inspiraţie, dar cultivând prietenia, solidaritatea de breaslă literară şi deopotrivă consecvența unor trăiri aureolate de intelectualism încă efervescent, însă, atenţie! – degajate, dezinvolt, verticale şi… necruţătoare.
Norocoşii autori prinşi în veritatea destinului lor oarecum local (Nicolae Diaconu ne-a lăsat cu limbă de moarte „porunca” de care suntem mândri că ne-am însuşit-o fără să crâcnim ca să promovăm (g)localismul creator cu orice preţ, întrucât europenitatea nu poate rezida decât în produsele culturale (estetice, filosofice, literare, poetice, critice etc.) ale unei naţiuni – n.m., D.A.P.) sunt într-adevăr unici, fiecare în felul său, iar Ion Cepoi a sesizat câteva asemenea nuanţe definitorii, diferențiatoare, singularizatoare pentru cei „Şapte magnifici gorjeni”, autori stimaţi, fii de nădejde ai cetăţii lor (nu prea celebraţi cum se cuvine cu câte o ocazie pentru contribuţia lor la bunul mers al treburilor publice, însă într-o altfel de politică, nu una vulgară, ci la înălţime creatoare cu greu de atins – n.m., D.A.P.).
Iată că înfăptuieşte acest inextricabil deziderat un editor harnic şi oarecum de temut, şi un conducător decenial de instituție judeţeană al cărei scop este creaţia, creativitatea, conservarea patrimoniului tradiţional şi modern de tradiţii milenare a cărei supravieţuire e inconturnabilă şi de neresetat (precum libertățile noastre civice şi democratice, culmea cinismului de o guvernare (se zice) liberală (ci nu conservatoare – n.m.) de acum) fie şi la epocă de pandemie care nu este lăsată să se termine, ci se reinventează, cu duşmănie ocultă şi criminală, periodic.
Ce-i şapte beneficiari ai unui asemenea eveniment editorial sunt scriitorii Nicolae Dragoş, George Drăghescu, Adrian Frăţilă, Gheorghe Grigurcu, Ion Popescu-Brădiceni, Titu Rădoi, Ion Trancău. Formula de acces în universul lor complex şi redutabil e de sorginte călinesciană, deşi autorul lor se îndepărtează de model într-atât încât să spună mult în cuvinte puţine şi să ţi se pară că totuşi nu i-a scăpat nimic.
Nicolae Dragoş e un intelectual de mare anvergură, un orator de mare forţă, glisând cu uşurinţă de la discursul simplu, neprotocolar, la cel academic de adâncă substanţă. George Drăghescu e un mare introvertit care, paradoxal, este de fapt un fel de mare extravertit şi care se dăruieşte pe sine în proiecte culturale şi artistice benefice celorlalţi, cărora le ridică necesarele socluri – unele doar de el văzute şi apreciate la adevărata lor valoare.
Adrian Frăţilă e un mare poet român contemporan. „Dăruit cu o sensibilitate extraordinară, cu un dar de mare bijutier al cuvintelor, cărora le găseşte întotdeauna locul, rostul, sensul, stare care aparţin de când lumea marii poezii. Poezie adevărată” (Cepoi, 2021, p.25).
Gheorghe Grigurcu are tot ceea ce poate avea cineva care şi-a închinat toată truda vieţii unei realităţi aflate dincolo de puterea de înţelegere a oamenilor obişnuiţi.
Ion Popescu-Brădiceni e mare meşter în mânuirea limbii române şi poet născut, ci nu făcut. Propune şi susţine paradigme în literatură care vor fi îmbrăţişate negreşit de alţii. E stăpânit de o curiozitate neostoită, cercetând şi învăţând în fiecare zi câte ceva. Dăscăleşte generaţii de elevi şi studenţi, care abia peste ani vor înţelege privilegiul pe care l-au avut trăind în preajma lui. Face din Brădiceni leagănul poeziei româneşti ş.a.m.d.
„Titu Rădoi” a transformat un Cenaclu („Columna”) în Salon de artă, aidoma celebrelor saloane ale secolului XIX şi începutului de secol XX. „Un salon al spiritului liber, al dragostei de frumos, al demnităţii artistice, al deschiderii minţii, al bucuriei sufletului! Columna egal Titu Rădoi! Titu Rădoi – ultimul mare senior de drept al Gorjului! Magistrul!” (Cepoi, 2021, p.50).
Ion Trancău a dovedit în tot ce-a întreprins har, inteligenţă sclipitoare, rafinament, rigoare, excepţional cumul de informaţii în varii domenii ale culturii. „Şi le-a mai făcut pe toate cu decenţă şi cu un soi de bonomie, înţelegere, umanitate curată şi umor fin intelectual care, pentru cei din lumea culturală a Gorjului, s-au numit „model Ion Trancău” (Cepoi, 2021, p.56).
* Bibliografie: Ion Cepoi: Şapte, Editura C.J.C.P.C.T. Gorj, Colecţia „Ceaşca de cafea”, Târgu-Jiu, 2021, 57p.
Dan Adrian Popescu
