Dacă pornim de la premisa că orice analiză teologico-ştiinţifică face trimitere la o anumită concepţie religioasă, putem spune că însuşi cultul creștin ortodox se distinge prin substanța sa teologică și prin simbolismul său bogat în conotaţii ştiinţifice, adică, prin mulțimea, profunzimea și frumusețea ideilor doctrinare care demonstrează că dincolo de tenebrele labirintului mitologic, dezvoltările științifice ale secolelor al XIX-lea şi al XX-lea au continuat să promoveze principiul relaţiei dintre conştient şi inconştient, mai ales că termodinamica a inventat entropia, o măsură a dezordinii necontrolate, pentru a şterge orice urmă a reversibilității, concentrând în acest fel atenția pe transformarea ireversibilă care rezultă într-o nouă stare de echilibru între mitologic şi religios! Când spaţiul şi timpul se regăsesc în perspectiva infinitului şi intră în sfera științei, chiar direcția ireversibilă a unei analize teologico-ştiinţifice își găsește analogia în fluxul simbolismului religios! Deși se manifestă foarte bine ascuns, labirintul mitologic demonstrează faptul că resortul simbolismului labirintului religios poate fi încă detectat la baza oricărei idei conservatoare, deoarece, nu există progres fără eroarea sau îndoiala intelectuală și psihică a omului de ştiinţă! Pentru teologie, însă, nici o teorie, indiferent de ce natură ar fi, nu poate fi elaborată, pur și simplu, fără să mai fie reprezentat vizual criteriul de analiză, deoarece labirintul mitologic rămâne, totuși, imaginea interiorizată din miezul identităţii personale a individului care caută să se cunoască pe sine! Despre corpul uman se știa dintru început că era construit din circuite inextricabile, deoarece creierul, sistemul nervos, circulația sanguină, mai apoi descoperirea amprentei și a ADN-ului, chiar psihicul uman în ansamblu, se supun acelorași legi care guvernează tenebrele labirintului mitologic, pe fondul spiralelor, nodurilor, bifurcațiilor și liniilor multiple de comunicare ale simbolismului religios, mai ales că această perspectivă dinamică asupra vieții interioare a omului a stat la baza teoriei freudiene despre instinct şi despre simbolismul religios al inconştientului psihicului uman.
Instincte și energii ale tenebrelor labirintului mitologic
Pentru a desluşi ceea ce înseamnă tenebrele labirintului mitologic şi ale simbolismului religios, devine semnficativ faptul că în centrul psihanalizei lui Freud stă spațiul obscur al inconștientului, iar, sursa primară de energie psihică a labirintului mitologic devine un cadru semnificativ și traumatic, deoarece inconștientul interzice accesul la elementele puternice care pot amenința echilibrul vieții mentale a omului religios! Dar, toate aceste elemente privite din perspectiva lui Freud ca fiind nevoi sexuale, instincte și energii ale tenebrelor labirintului mitologic, refuză exonerarea răspunderii personale și își găsesc orientarea în afară de labirintul în care se ascunde inconștientul, fie prin nevroză, fie prin visul care anticipează simbolismul religios! Teoria lui Freud a fost dezvoltată și modificată în punctele sale esențiale de către Carl Gustav Jung, a cărui psihologie complexă a reinterpretat conceptele psihanalitice de bază şi le-a disociat de tenebrele labirintului mitologic, pentru a le apropia de perspectiva simbolismului religios. La Jung, inconștientul primește o structură divizată între inconștientul personal și inconștientul colectiv angrenat în cultul religios, acesta din urmă, fiind cea mai importantă contribuție a lui Jung, ca o viziune ce conține experiența filogenetică a rasei umane, a cărei unitate funcțională este reprezentată de arhetipuri mitologice, de structuri psihice identice și de imagini mentale primitive, moștenite de la strămoși, comune labirintului mitologic şi tuturor indivizilor care se circumscriu simbolismului religios! În schimb, la Mircea Eliade, simbolismul religios a creat omul proniator, adică, l-a diferenţiat de primate, deoarece simbolul religios are funcţie unificatoare şi aceasta arată că omul are o conştiinţă structurată pe anumite nivele ale vieţii psihice, în mod fundamental exprimate prin mit, basm, dar și prin vis, arhetipul oniric ce asigură condiției umane un fundal comun ce poartă o energie reprezentată prin sensul devenirii, ceea ce îl transformă într-un simbol al divinităţii! În felul acesta, manifestările arhetipale devin simbolice, iar, cele mai proeminente arhetipuri ale labirintului mitologic sunt cel al mamei, al nașterii și renașterii, al puterii, al eroului, al copilului divin, iar trăsătura lor de bază este atemporalitatea în condiţiile în care simbolurile antice nu-și limitează existența la lumea antică, la miturile și riturile ei specifice. Totodată, ele continuă să fie relevante pentru timpurile moderne, cu toate acestea schimbându-și modul prin care se exprimă omul modern, pentru care ele apar, de multe ori, fără însemnătate simbolică.
A desluşi conotaţia simbolismului religios prin implicarea proniei divine
Prin implicarea proniei divine, cel mai adesea imaginile simbolice ies la suprafață prin vis, fie că acesta aparține unui nevrotic sau unui individ echilibrat mental şi considerat sănătos. Ca urmare, inconștientul colectiv se arată a fi, potrivit lui Carl Gustav Jung, sursa multor visuri, ceea ce le face dificil de înțeles pentru visătorul care iese din starea de veghe. Pentru a desluşi conotaţia simbolismului religios, putem spune că sentimentul religios se manifestă, astfel, sub forma conștiinței superiorității și perfecțiunii infinite a lui Dumnezeu, în contrast cu slăbiciunea noastră omenească, ceea ce înseamnă că simbolismul religios a trezit mereu interesul cercetătorilor din domenii diferite de activitate, lumea întreagă reprezentând un mare simbol ce trebuie să fie explicat, deoarece experienţa emoţională a sacrului nu poate fi separată de simbolurile religioase obiective, care devin semne revelatoare ale invizibilului din sfera inconştientului! Se constată că similaritățile între miturile antice și visele pacienților studiaţi nu este doar o pură coincidență, întrucât, chiar și inconștient, ne confruntăm de foarte multe ori cu simbolismul temelor universale, dintre care mitul eroului reprezintă una dintre cele mai des întâlnite. Din perspectivă etimologică, noţiunea de simbol poate avea sensul de intermediar sau mijlocitor şi de semn distinctiv, aratând în acelaşi timp o referinţă, o legătură necesară între labirintul mitologic şi realitate. În sfera sa de cuprindere, simbolul presupune existenţa a două lumi, a două ipostaze ale fiinţei, ceea ce înseamnă că sensul unei lumi rezidă în cealaltă şi că sensul însuşi constituie puntea ce leagă două lumi, o lume trecătoare a vieţii pământeşti şi o lume veşnică a Împărăţiei cereşti! Deci, simbolul evocă pentru noi nu numai existenţa celor două lumi, dar şi posibilitatea unei legături între ele, o relaţie care ne dovedeşte că ele nu sunt despărţite definitiv, chiar dacă pronia divină le delimitează şi în acelaşi timp le uneşte. Dincolo de tenebrele labirintului mitologic, lumea noastră naturală cu dimensiune empirică, nu are în sine semnificaţie, nici orientare, dar, întruneşte aceste calităţi, câtă vreme este un simbol nedefinit al lumii spirituale! Privind cu atenţie tenebrele labirintului mitologic, putem constata că funcția esențială a mitului eroic este dezvoltarea conștiinței Eului individual, prin conştiinţa propriilor puteri și slăbiciuni! În cazul viselor despre labirint, susțin analiștii, ele reafirmă importanța lui pentru ritul de inițiere, precum și rolul de eliberare, mai ales că libertatea este sursa de viaţă care dă un sens existenţei şi o primeşte simbolic din lumea spirituală pentru a o propulsa în sfera cunoaşterii, logosul existând în tenebrele simbolismului religios din care se simbolizează în lumea naturală. Tot ceea ce are semnificaţie în viaţa noastră nu e decât simbolul unei alte lumi, în care însuşi sensul îşi are rădăcina în tenebrele simbolismului teologic, prin înlănţuirea simbolică a faptelor din viaţa noastră şi din cea a lumii saturată de non-sens şi de multă deşertăciune, labirintul fiindu-ne redat ca o înlănţuire cu altă lume, care posedă o direcţie şi o sem¬nificaţie aparte, pentru că e lumea care se doreşte a fi spirituală. În concluzie, din perspectiva tenebrelor labirintului mitologic şi ale simbolismului religios, oamenii pot trăi simbolurile, luându-le ca realităţi, iar natura simbolică a proniei divine, cu tot ceea ce e înţelept şi sacru în viaţa pământească, le poate îndepărta într-un alt spaţiu, dar, atunci, aceiaşi oameni sunt afundaţi în lumea naturală şi obiectivă, dar văd încarnarea imediată a ceea ce e sacru şi, ca într-un realism naiv, ei înlănţuie spiritul trupului lumesc şi îl proiectează în raza de lumină a simbolismului sacru ceresc!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
