Posturile rămase vacante în urma concursului național de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar vor fi ocupate prin detașare în interesul învățământului. Pe posturile respective vor fi numiți candidați propuși de consiliile profesorale ale unităților de învățământ rămase fără conducere, cu condiția ca aceștia să îndeplinească condițiile prevăzute de metodologie. Deciziile de numire vor fi emise miercuri, atât pentru candidații care au promovat concursul, cât și pentru cei care vor fi numiți prin detașare.
La nivelul județului Gorj, după desfășurarea concursului național de ocupare a funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, au rămas neocupate peste 50 de posturi, atât de director, cât și de director adjunct. Fără director au rămas circa 30 de unități de învățământ din județ: Clubul Școlar Sportiv Târgu-Jiu, Colegiul Național ”Tudor Arghezi” Târgu-Cărbunești, Colegiul Tehnic ”Ion Mincu”, Grădinița ”Mihai Eminescu” Târgu-Jiu, Liceul Teologic Târgu-Jiu, Școala Gimnazială Dănciulești, Școala Gimnazială ”Gheorghe Tătărăscu” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială Voitești Vale, Bălănești, Școala Gimnazială Bolboși, Școala Gimnazială Plopșoru, Școala Gimnazială ”Sfântul Nicoale” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială Alimpești, Școala Gimnazială Arcani, Școala Gimnazială Bărbătești, Școala Gimnazială Bălcești, Școala Gimnazială Bumbești Pițic, Școala Gimnazială Cîlnic, Școala Gimnazială Drăguțești, Școala Gimnazială Ionești, Școala Gimnazială Mușetești, Școala Gimnazială Negreni, Licurici, Școala Gimnazială ”G. Uscătescu” Târgu-Cărbunești, Școala Gimnazială Nr. 1 Negomir, Școala Gimnazială Nr. 1 Țicleni, Școala Gimnazială Nr. 1 Urdari, Școala Gimnazială Nr. 1 Văgiulești, Școala Gimnazială Samarinești, Școala Gimnazială Săulești, Școala Gimnazială Scoarța, Școala Gimnazială Sâmbotin, Schela, Școala Gimnazială Țânțăreni și Școala Gimnazială Logrești. Posturi neocupate de director adjunct au rămas la: Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu, Colegiul Național ”George Coșbuc” Motru, Colegiul Tehnic ”Ion Mincu”, Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu, Liceul Tehnologic Baia de Fier, Liceul Tehnologic Bustuchin, Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia, Liceul Tehnologic Roșia Jiu, Liceul Tehnologic Turceni, Liceul Teologic Târgu-Jiu, Școala Gimnazială ”G. Uscătescu” Târgu-Cărbunești, Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială Plopșoru, Școala Gimnazială ”Pompiliu Marcea”, Școala Gimnazială Aninoasa, Școala Gimnazială Nr. 1 Bumbești Jiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari și Școala Gimnazială nr. 2 Motru. Toate aceste posturi vor fi ocupate prin detașare în interesul învățământului. ”De astăzi (n.r. luni, 19 decembrie), în școlile unde nu au fost candidați sau nu au fost promovați, se vor desfășura consilii profesorale în cadrul cărora se vor face propuneri pentru ocuparea posturilor rămase vacante. Propunerile trebuie transmise Inspectoratului Școlar Județean Gorj până miercuri, când vor fi emise deciziile de numire pentru funcțiile de director/director adjunct”, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Conform art. 24 din metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, pentru funcțiile rămase neocupate după încheierea probelor de concurs, „conducerea interimară este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, de un cadru didactic titular, membru al corpului național de experți în managementul educațional, numit prin detașare în interesul învățământului sau prin delegarea atribuțiilor specifice funcției, în conformitate cu legislația în vigoare, prin decizia inspectorului școlar general, la propunerea consiliului profesoral din unitățile de învățământ respective, cu avizul consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanei solicitate”. De asemenea, nu pot fi numite în funcțiile rămase vacante sau în cele care se vacantează între perioadele de concurs persoanele care până la organizarea concursului au ocupat funcții de director sau de director adjunct în unitatea de învățământ respectivă și nu au participat la concurs, dar nici persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise. În funcție de interesul învățământului, în lipsa cadrelor didactice membre ale corpului național de experți în managementul educațional, inspectorul școlar general, cu avizul consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanei solicitate, poate numi prin detașare în interesul învățământului, în funcții de director sau de director adjunct la unități de învățământ preuniversitar, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, și cadre didactice titulare din învățământul preuniversitar care nu sunt membre ale corpului național de experți în managementul educațional. În perioada 21 decembrie 2016-6 ianuarie 2017 inspectoratele școlare județene se vor asigura că la nivelul fiecărei unități de învățământ sunt revizuite încadrarea cu personal didactic și orarul. Totodată, vor fi organizate ședințe publice pentru repartizarea cadrelor didactice afectate de revenirea foștilor directori/directori adjuncți la catedrele rezervate în urma încetării detașării în interesul învățământului și a orelor rezervate ca urmare a numirii în funcție. Candidații promovați vor încheia un contract de management administrativ-financiar cu președintele consiliului județean/primarul general al municipiului București și un contract de management educațional cu inspectorul școlar general. Contractele de management administrativ-financiar și contractele de management educațional se încheie pe o perioadă de 4 ani pentru persoanele care au mai mult de 4 ani până la împlinirea vârstei legale de pensionare. În situația în care există persoane care au mai puțin de 4 ani până la împlinirea vârstei legale de pensionare, documentele sus-menționate se încheie până la data îndeplinirii condițiilor legale de pensionare și pot fi prelungite prin act adițional pe perioada menținerii ca titular în funcția didactică peste vârsta de pensionare, în condițiile legii. Persoanele care au împlinit deja vârsta de pensionare vor semna contractele de management administrativ-financiar și contractele de management educațional pentru perioada în care-şi vor păstra statutul de titular în învăţământul preuniversitar.
Roxana Lupu