Denumire ştiinţifică: Salix alba.
Prezentare. Este un arbore care poate ajunge şi până la o înălţime de 20 metri, cu o coroană neregulată, cu lujeri subţiri, flexibili. Scoarţa se desprinde uşor de pe ramuri şi împreună cu coaja de tei se foloseau în copilăria mea la legatul viei. Frunzele sunt lanceolate, lungi de 4-10 centimetri. Florile sunt unisexuate, în amenţi (mâţişori) şi se formează odată cu frunzele.
Speciile de salcie, cu excepţia salciei căpreşti) sunt plante de lunci şi zăvoaie, preferând locurile cu multă umiditate, în special la şes, dar şi pe malurile râurilor sau lacurilor.
Substanţele active importante: Compoziţia chimică este cantitativ în funcţie de specie. Salcia conţine între 1,5-15% glicozide fenolice, incluzând salicina şi derivaţii ei. Mai conţine taninuri de natură catechinică 8-20%, galotaninuri şi taninuri condensate (procyanidine); flavonoizi, inclusiv izoquercitrină, maringină şi glicozidele sala. Conţinutul cel mai mare în salicină se găseşte în coaja speciilor Salix purpurea şi Salix fragilis.
Farmacologie. Salicina şi derivaţii ei se dedublează în organism în acid salicilic, care-i imprimă acţiunile antipiretice şi analgezice. Din coaja de salcie s-a descoperit aspirina, care ulterior a fost sintetizată şi chimic în industria farmaceutică. În România, firma SC HOFIGAL SA produce aspirină vegetală, lipsită de impurităţile datorate industriei farmaceutice, dar şi Gemoderivate din amenti (mâţişori) de salcie, din muguri de salcie şi alte produse ce au la bază salcia.
Întrebuinţări şi recomandări. Are efecte analgezice şi antipiretice (de reducere a febrei), ce erau cunoscute încă din Antichitate. Se recomandă în dureri reumatice, ca sedativ, în insomnii şi în durerile uterine.
Mod de administrare. Sub formă de decoct de coajă mărunţită, 2 linguri la o cană de apă; se iau 5-6 linguri pe zi.
Se poate administra şi sub formă de pulbere de 3 ori pe zi, câte o jumătate de linguriţă.
Contraindicaţii. Nu are chiar deloc, cu excepţia persoanelor sensibile la aspirină.
ION PREDOŞANU
