DGASPC Gorj va organiza un nou concurs pentru posturile de medic

645

Înscrierile pentru aproximativ 40 de posturi vacante de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj s-au finalizat, fiind depuse nu mai puţin de 361 de dosare. Pentru cele două posturi de medic nu a optat nimeni, astfel că instituţia le va scoate din nou la concurs.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj a scos la concurs mai multe posturi vacante. Perioada de depunere a dosarelor s-a încheiat miercuri. Pentru 37 de posturi s-au înscris 361 de candidaţi. Situaţia se prezintă în felul următor: inspector de specialitate – 11 candidaţi pe 2 posturi; consilier juridic 7 candidaţi pe 1 post; muncitor calificat 15 candidaţi pe 5 posturi; îngrijitor 31 de candidaţi pe 6 posturi; kinetoterapeut 9 candidaţi pe 2 posturi; asistent medical 36 de candidaţi pe 2 posturi; infirmieră 38 de candidaţi pe 6 posturi; psiholog debutant 36 de candidaţi pe 3 posturi; asistent social 14 candidaţi pe 2 posturi; educator debutant studii superioare 74 de candidaţi pe 3 posturi; educator studii medii 31 de candidaţi pe 2 posturi; supraveghetor noapte 59 de candidaţi pe 3 posturi.

Posturile de medic, nedorite
Singurele posturi vacante pentru care nu s-a depus niciun dosar sunt cele de medic. Conducerea DGASPC Gorj a decis să organizeze un nou concurs pentru ocuparea lor. „Pentru cele două posturi vacante de medic nu s-a depus nici un dosar. Este mare nevoie de cadre medicale în sistem, de aceea, noi vom relua procedura de angajare a celor doi medici, dacă nu cumva va interveni vreun act normativ care să blocheze angajările”, a confirmat Corina Drăgan, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.