Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante de inspector, clasa I, grad profesional asistent la Serviciul management de caz pentru copilul în plasament familial. De asemenea, au fost scoase la concurs mai multe posturi de muncitor, dar și de medici și şef birou, gradul II, clasa 74 de salarizare, din cadrul Biroului Achiziții Publice și Contractare Servicii Sociale.
Candidaţii care doresc să participe la concursul organizat de DGASPC Gorj pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante de inspector, clasa I, grad profesional asistent la Serviciul management de caz pentru copilul în plasament familial trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 09 august 2016: termenul limită pentru depunerea dosarelor; 30 august 2016, ora 10.00: proba scrisă; 02 septembrie: proba interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.
Post de șef birou, vacant
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacantă de şef birou, gradul II, clasa 74 de salarizare, din cadrul Biroului Achiziții Publice și Contractare Servicii Sociale.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 09 august 2016: termenul limită pentru depunerea dosarelor; 23 august 2016, ora 10.00: proba scrisă; 26 august 2016, ora 10.00: proba interviu.
Se caută medici și muncitori
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, astfel: un post corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de medic la Complexul de servicii comunitare pentru copilul în dificultate Novaci – Centrul materaal – Novaci; un post corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de medic la Complexul de îngrijire şi asistenţă – Dobriţa – Centrul de îngrijire şi asistenţă Dobriţa; un post corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de muncitor calificat I (sudor) la Complexul de servicii comunitare pentru copilul în dificultate Tg. Jiu – Serviciul de întreţinere şi reparaţii; un post corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de muncitor calificat(mozaicar/faianţar) la Complexul de servicii comunitare pentru copilul în dificultate Tg. Jiu – Serviciul de întreţinere şi reparaţii; un post corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de muncitor calificat III (întreţinere – instalator) la Complexul de servicii comunitare pentru copilul în dificultate Tg. Jiu – Serviciul de întreţinere şi reparaţii; un post corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de muncitor calificat (fochist) la Complexul de servicii comunitare pentru copilul în dificultate Tg. Cărbuneşti – Compartimentul administrativ-contabilitate; un post corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de muncitor calificat I (fochist) la Complexul de servicii alternative la protecţia rezidenţială Tg. Jiu – Compartimentul administrativ-contabilitate.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 3 august 2016, ora 16.30: termenul limită de depunere a dosarelor; 16 august 2016, ora 9.00: proba scrisă; 19 august 2016: proba interviu.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj din Târgu Jiu, str. Siretului nr. 24, județul Gorj, telefon 0253212518, interior 214.
Minodora Sucea