Consilierii locali au suplimentat suma cheltuită cu ocazia sărbătorilor

522

La şedinţa Consiliului Local Târgu-Jiu din prima lună a anului s-a aprobat suplimentarea sumei alocate pentru manifestările organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Astfel, la cei 130.000 lei aprobaţi prin hotărâre de CL, în toamna anului trecut, s-a adăugat suma de 10.000 lei.

În cadrul şedinţei de Consiliu Local din octombrie 2013,  s-a aprobat alocarea sumei de 130.000 lei pentru manifestările ce urmau a fi organizate în luna decembrie, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Suma alocată a fost  folosită pentru achiziţionarea mai multor produse şi servicii, între care: materiale promoţionale – agende, calendare, pixuri şi altele, cadouri pentru colindători; acoperirea costurilor pentru spectacolul din zona centrală a municipiului şi pentru focul de artificii din noaptea dintre ani. Suma se pare că a fost insuficientă, fapt ce a făcut necesară o suplimentare.
Astfel, în şedinţa din data de 29 ianuarie 2014, consilierii locali au aprobat suplimentarea cu 10.000 lei a sumei alocate în toamnă pentru manifestările organizate în luna decembrie 2013, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.