Condamnări în dosarul „Avi Instant”

1331

Mai mulți afaceriști de origine arabă au fost condamnați, ieri, de Tribunalul Gorj la diverse pedepse în dosarul în care au fost acuzați de evaziune fiscală, după ce au derulat afaceri cu fosta Avi Instant SRL Târgu Jiu. Fosta fermă de păsări a fost folosită de aceștia, ca și alte ferme din țară cu același profil, pentru spălarea unor mari sume de bani, acum instanța dând primul verdict de la trimiterea în judecată a inculpaților. Culmea este că inculpații au fost achitați pentru acuzația de spălare de bani, fiind condamnați doar pentru faptele de evaziune fiscală. Moubarak Mahmoud Sleiman a fost condamnat la 2 ani și 8 luni închisoare, executarea fiind înlocuită cu un termen de supraveghere de 5 ani și 8 luni. Abdulmounim Alzaid a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu un termen de supraveghere de 4 ani, la fel ca și Zayed Hussein. O pedeapsă mai mică, de 1 an și 8 luni închisoare, cu un termen de 3 ani și 8 luni, a fost dispusă pentru Al Borayashi Taha, în timp ce unul dintre foștii directori ai firmei devenite acum istorie, Gabriel Sorin Dumitrașcu, a fost condamnat la 1 an închisoare, cu un termen de supraveghere de 3 ani. Opt luni închisoare au fost dispuse și pentru Constantin Iordache, executarea fiind înlocuită cu un termen de supraveghere de 2 ani și 8 luni. Ultimul dintre inculpați, Marian Daniel Raicu a fost condamnat la 2 ani, cu un termen de supraveghere de 4 ani. Instanța a luat act că doi dintre inculpați au achitat prejudiciul de peste 450.000 de lei, prin decizia de acum fiind anulate și facturile fictive folosite în contabilitatea firmei pentru producerea prejudiciului respectiv. Verdictul nu este definitiv, putând fi contestat.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.