Cei trei bărbați, care în urmă cu un an și jumătate au dat spargeri la 21 de bancomate din Târgu-Jiu, au fost condamnați acum de magistrații gorjeni la pedepse care nu îi vor trimite în spatele gratiilor pe doi dintre ei. “Gașca lui Diamant”, așa cum mai e cunoscut liderul grupării, Aurel Stănescu, de 61 de ani, a scăpat la instanță de acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat. Ca urmare, Stănescu a fost condamnat, după ce și-a recunoscut faptele, la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru furt calificat, el mai având la activ și alte condamnări de acest gen pentru fapte similare. Un nepot de-al său, Florin Daniel Codreanu, de 21 de ani, fără alte condamnări, a primit un termen de supraveghere de 3 ani la pedeapsa de 1 an închisoare decisă de instanță. El trebuie să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității la Brăila, oraș din care provine. Un alt nepot al lui „Diamant”, Mihai Moise Țală, de 28 de ani, fără probleme în cazier, a fost condamnat la 10 luni închisoare. Executarea a fost înlocuită cu 2 ani termen de încercare, timp în care acesta trebuie să presteze și 80 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Vulcan, județul Hunedoara. Toți trei au fost obligați să achite și prejudiciul creat unităților bancare prin folosirea unei “furculițe”, un dispozitiv artizanal introdus în fanta de eliberare a banilor pe care îi solicitau la retragere de pe carduri diverșii clienți. “Obligă inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 8.060 lei, reprezentând sumele de bani sustrase din bacomate, respectiv suma de 675,19 euro şi 150,26 lei reprezentând costurile de reparaţie şi repunere în funcţiune a bancomatelor afectate, după cum urmează: – suma de 2810 lei către partea civilă B.R.D. Groupe Societe Generale, reprezentând monetar sustras şi 566,44 euro, reprezentând costuri de reparaţie şi repunere în funcţiune a bancomatelor afectate; – suma de 550 lei către partea civilă Banca Comercială Română, reprezentând monetar sustras şi 40 euro, reprezentând costuri de reparaţie şi repunere în funcţiune a bancomatelor afectate; – suma de 1000 lei către partea civilă Raiffeissen Bank, reprezentând monetar sustras, suma de 23,75 euro, reprezentând costuri de reparaţie şi repunere în funcţiune a bancomatelor afectate şi suma de 15 euro, reprezentând intervenţie firmă specializată; – suma de 1000 lei către partea civilă Bancpost, reprezentând monetar sustras şi 30 euro reprezentând costuri de reparaţie şi repunere în funcţiune a bancomatelor afectate; – suma de 2.700 lei către partea civilă Alpha Bank, reprezentând monetar sustras; – suma de 150,26 lei către partea civilă Credit Europe Bank, reprezentând costuri de reparaţie şi repunere în funcţiune a bancomatelor afectate”, a decis Tribunalul Gorj.Instanța i-a mai obligat pe cei trei inculpați să suporte cheltuieli judiciare către statul român în cuantum de 8000 de lei, adică aproape cât prejudiciul creat băncilor. În toamna lui 2017, cei trei veneau noapte de noapte de la Vulcan la Târgu-Jiu pentru a face rost de bani cu ajutorul “furculiței” inventate de “Diamant”. Pentru că au avut “succes”, hoții au acționat apoi și la Filiași și Craiova, având un dosar penal și pe rolul instanțelor de la Craiova pentru același gen de acuzații. Polițiștii au reușit în cele din urmă să îi prindă, iar de atunci și până acum “Diamant” a stat în spatele gratiilor, promițând mereu că împreună cu nepoții săi va achita prejudiciul de câteva mii de euro, lucru pe care însă deocamdată nu l-a mai făcut.
Gelu Ionescu