Primăria comunei Negomir organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a: funcţiei publice de execuţie, vacante de consilier, clasa I, grad profesional debutant – Compartimentul Agricol şi Cadastru; funcţiei publice de execuţie, vacante de inspector, clasa I, grad profesional superior – Compartiment Urbanism şi Amenajarea Teritoriului. Mediu. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiilor publice sunt: pentru consilier debutant – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lunga durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă in domeniile: horticultura sau agronomie, vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului nu se solicită; pentru postul de inspector superior – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul urbanism sau inginerie civilă, vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului de minim 9 ani.
Concursurile se vor organiza conform calendarului următor: 16 aprilie 2018 – proba scrisă; 20 aprilie – proba de interviu. Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să arate nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Izabella Molnar