3 – Alunul – 2
4 – Principalele soiuri recomandate în cultură la noi sunt grupate în :
Soiuri de masă – cu fructe mari, alungite:
Enmis – deosebit de valoros prin mărimea fructelor (4,2 gr / fruct) și a producției (3.150 kg alune / ha), viguros, tardiv și randament în miez de 46,0 – 47,5 %, care se cultivă pe 30 % din suprafețele cultivate pentru această destinație.
Vâlcea 22 – cu vigoare redusă, productivitate foarte mare (peste 3.100 kg / ha), tardiv, cu fructe mari (aproape 4 gr / fruct) și randament în sâmburi de 48 – 49 %. Se cultivă pe 20 % din suprafață.
Cozia – cu vigoare medie, producție mare, constantă (peste 2.200 kg / ha), tardiv, cu fructe mari (peste 4,0 gr / fruct) și randament de 46 – 47 %. Se cultivă pe 15 % din suprafață.
Butler – soi viguros, tardiv, producție mare (peste 2.500 kg / ha), fructe mari ( peste 3,4 gr / fruct ) și randament de 45 – 47 % . Se cultivă pe 15 % din suprafață.
Lungi de Spania – tardiv, cu vigoare medie-mică, producție mare (peste 2.700 kg / ha), fructe mari (peste 3 gr / fruct) și randament de 45 – 47 %. Se cultivă pe 10 % din suprafață.
Uriaș de Hale – soi foarte tardiv, viguros, productiv (peste 2.200 kg / ha), fructe mari (peste 3,8 gr / fruct) și randament de 43 – 45 %. Se cultivă pe 10 % din suprafață.
Soiuri pentru industrializare, cu fructe rotunde:
TGDL – cu maturare medie, vigoare medie, productivitate mare (peste 2.500 kg / ha), fructe mari (peste 3,8 gr / fruct) și randament de 43 – 45 %. Se cultivă pe 60 % din suprafața destinată acestui scop.
Romavel – soi semitardiv, cu vigoare mijlocie, producție mare (peste 2.200 kg / ha), fructe mari (peste 3,5 gr / fruct), rotunde sau noval-sferice și randament de 50 – 53 %. Se cultivă pe 30% din suprafață.
Tonda geltile delle Langhe – soi semitimpuriu, viguros, cu producție mare (peste 2.200 kg / ha), fructe mijlocii (peste 2, 2 gr / fruct) și randament de 50 – 52 %. Se cultivă pe 10 % din suprafață.
Alte soiuri cultivate, dar pe suprafețe mult mai mici sunt: Barcelona, Negret, Tombul, Segorbe, Daviana, Tonda Giffoni, Cosford, Tonda Romana, Imperial de Trapezunt și altele.
5 – Producerea materialului săditor se poate face pe cale generativă (prin semințe), dar numai în scopuri genetice, dar cel mai adesea pe cale vegetativă prin:
Drajoni – utilizând marea capacitate de drajonare a alunului. Este ieftină, dar are inconveniente că se obțin plante neuniforme ca mărime, se pot transmite ușor unele boli (mai ales viroze) și un randament redus (sub 50 %) la prindere. Este recomandabilă pentru grădinile familiale, însă cu fortificare timp de un an a puieților.
Marcotajul prin aplecare produce 20 – 29.000 puieți apți pentru a fi plantați direct / ha și este cea mai utilizată.
Butășirea este din ce în ce mai utilizată datorită produselor hormonale nou apărute care stimulează înrădăcinarea și fortificarea puieților a căror bună înrădăcinare a ajuns la 70 – 80 %. Butașii lignificați se recoltează în iunie, până la încetarea creșterii lăstarilor. Butașii nu prea suculenți se scurtează la 10 – 12 cm și se înrădăcinează în strat umed de perlit, sau rumeguș de conifere, la 200C. Înainte de plantare pentru înrădăcinare butașii se tratează cu acid indolil-butiric în concentrație de 100 p p m (0,1 gr la litru).
Altoirea în verde se face în zonele mai calde (temperatura peste 200C) în perioada 1 – 15 iulie. Este folosită de amelioratori în producerea de noi soiuri.
Cultura de meristeme și embriogeneză somatică sunt metode noi, de laborator.
3 – Alunul – 3
6 – Înființarea plantațiilor presupune alegerea cu discernământ atât a structurii de soiuri (conform cu scopul urmărit), cât și a terenului destinat acestei culturi. S-ar putea ca unii cititori să ne critice pentru tonul excesiv de tehnicizat, dar îi punem în gardă că astăzi nimic nu se mai întreprinde fără a se încadra în condițiile tehnologice actualizate, cu efect economic pozitiv (adică profit), altfel riscăm să facem eforturi care nu vor fi încununate de succesul sperat. Presupun că a apus timpul când întâi plonjam în bazin și apoi ne întrebam dacă are și apă, adică se muncea cu gândul că tot se va obține ceva. Cei ce încă mai gândesc astfel n-au decât să se abată de la recomandările tehnice pe care ne permitem să le facem. Considerăm că deja sunt suficienți oameni de inițiativă care își doresc și rezultate cât mai notabile. Acestora le cerem scuze dacă informațiile transmise de noi le sunt insuficiente, dar le stăm la dispoziție pentru comunicare gratuită prin telefon. Telefonul nostru este indicat în caseta tehnică a ziarului. Revenind la oile noastre, reamintim că, alunul este cultivat pentru trei scopuri principale, pentru ornament în parcuri și grădini și pentru acest scop este indicat alunul cu frunze roșii, foarte aspectuos și pe acesta nu-l vom trata căci noi dorim să ne adresăm fermierilor, gospodarilor, iar personalul ce se ocupă cu spațiile verzi are suficientă probitate profesională. Al doilea scop, și poate cel mai important, este cel pentru consum direct, proaspăt sau sărat, iar cel de-al treilea este cel pentru industrializare, mai ales în fabricarea varietăților de ciocolată, extragerea uleiului etc. Tehnologia plantațiilor cu aceste două destinații o vom detalia mai departe. Alegerea terenului presupune excluderea de la cultură a terenurilor nisipoase, foarte însorite sau cu exces de apă stagnantă. Deci cele mai pretabile sunt desigur solurile profunde, aerate, cu expoziție nordică și un grad redus de gleizare. Indiferent cât de mare va fi plantația terenul se eliberează de alte culturi sau plante și se desfundă după ce a fost administrat gunoi de grajd bine fermentat cam 40 – 60 to / ha. Este indicat ca rândurile să fie orientate pe curbele de nivel pentru a evita eroziunea de suprafață. Deoarece alunul nu este o plantă consumată cu plăcere de animalele domestice, după intrarea pe rod aceste plantații pot fi și pășunate sau înierbate pentru cosit. Schema de plantat ține cont de vigoarea soiurilor cultivate, modul de conducere (pe tulpină, tufă sau gard viu ornamental) și de utilajele de întreținere și recoltare). De regulă soiurile viguroase conduse pe tulpină unică se plantează la 5 / 4 m, iar cele conduse în formă de tufă, precum și soiurile cu vigoare redusă la 5 / 3 ; 4 / 3 sau chiar 3 / 2 m. Este preferabilă conducerea plantelor sub formă de tufă, corespunde mai bine biologiei plantei, dar și nivelului de dotare cu utilaje adecvate. Nu vom aborda metodele ultra intensive și ultra mecanizate, deoarece nu-și au aplicabilitate în Gorj. Deocamdată. Plantarea se poate face toamna, după căderea frunzelor sau primăvara înainte de pornirea mugurilor vegetativi în gropi cu dimensiunile minime de 40 / 40 / 40 cm în care se introduc și 25 – 30 kg gunoi de grajd bine compostat. Desigur după plantare se udă intens cu 5 – 10 l apă / groapă. Nu faceți rabat de la condițiile optime de plantare, deoarece aceste culturi sunt cele mai longevive și de modul cum le plantați depind rezultatele economice. Chiar și ca hobby orice cultură trebuie să aducă profit. Altfel… În funcție de tipul de coroană ales, la plantare se scurtează plantele la 20 cm pentru tufă sau la 20 – 40 cm pentru trunchi scurt, 40 – 80 cm pentru trunchi mediu și 80 – 120 cm pentru trunchi înalt. Materialul săditor trebuie să aibă la colet grosimea de 8 – 10 mm, 3 – 4 rădăcini de peste 20 cm lungime și 3 – 4 ramuri lungi de 15 – 20 cm. Plantele mai mici de 20 – 30 cm și cu sistem radicular nedezvoltat nu se plantează. Când din colet pornesc și 2 – 3 tulpini care depășesc în înălțime marcota se preferă acestea și se elimină marcota. Dacă planta nu ne asigură formarea coroanei în primul an după plantare se alege un lăstar pentru prelungirea plantei, iar ceilalți se elimină și se amână formarea coroanei pentru anul viitor.
Conducerea cea mai obișnuită este sub formă de tufă, dar poate fi adoptată și cea de vas ameliorat pe tulpină medie sau înaltă. Formarea coroanei începe de fapt din anul doi când se aleg 3 – 4 ramuri de schelet dispuse corect pe trunchi (la 120 – 900 și 10 – 20 cm distanță pe verticală între ele). Lăstarii lacomi și cei prost plasați se elimină la inel. În anii următori se urmărește menținerea unei coroane aerisită, uniformă indiferent de modul de conducere. Ramurile care îndesesc și cele de prisos se elimină astfel ca în coroană, tufa, să rămână permanent doar 4 – 6 ramuri de bază. Pot fi eliminați sau recoltați pentru plantare și eventualii drajoni care în mod inevitabil apar, planta având un puternic potențial de drajonare. Fructificarea începe după 2 – 3 ani de la plantare, atinge maturitatea după 4 – 5 ani și se poate menține chiar și 120 de ani. Pentru menținerea ei se elimină creșterile anuale viguroase din centrul coroanei (tufei), cele din exterior se scurtează la 40 – 50 cm pentru a rodi, iar cele vechi, degarnisite se scurtează pentru a produce altele, de rod. Pentru a evita rodirea doar pe marginile coroanei se face rărirea, aerisirea acesteia.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion Velici
