Bruma din dimineața zilei de 27 aprilie a fost ca un pârjol pentru viile și pomii abia porniți în noua aventură a vieții lor. Toți lăstarii au fost arși în adevăratul sens al cuvântului, cei mai tineri complet, iar cei mai mărișori măcar pe jumătate, jumătatea firavă de la vârf. A fost astfel afectată în mare procent producția de fructe și struguri, și asta nu numai pentru anul acesta, ci și pentru următorii 2 – 3 ani, până la redresarea completă a plantelor. Cel mai dureros lucru însă este faptul că la plantațiile tinere a fost afectat programul de formare a unor coroane frumoase. Se impune mai imperativ ca oricând efectuarea lucrărilor în verde atât pentru degajarea, aerisirea coroanelor, cât mai ales pentru refacerea planului de construcție a coroanelor. De fapt lucrările în verde nu sunt cu nimic mai puțin importante decât cele din repausul vegetativ, ele sunt de fapt complementare. Se va proceda la eliminarea prin plivit a lăstarilor de prisos și la direcționarea prin ancorare a lăstarilor necesari pentru construcția coroanei. Probabil că lăstarii potriviți pentru această operațiune au fost distruși total sau parțial de către brumă și suntem nevoiți să alegem alți lăstari în locul lor dar aceștia nu au orientarea prea bună și de aceea este nevoie ca să-i ancorăm cu sfori de țăruși sau alte ramuri pentru a le imprima direcția de creștere dorită de noi. Toți lăstarii fragezi care acum pot să fi pornit fie din mugurii dorminzi, neafectați de brumă, fie din lăstarii mai mari, ca lăstari anticipați din porțiunea bazală a acestora, care nu ne fac trebuință la construcția sau refacerea coroanei se vor plivi pur și simplu. Pentru plante această operațiune este mai puțin stresantă decât cea de tăiere cu foarfeca. Lăstarii mai în vârstă afectați parțial de brumă a căror înlăturare prin plivit ar produce plantelor răni mari se vor elimina prin tăiere cu foarfecele sau se vor scurta la câteva frunze înlăturând partea afectată de brumă. De regulă lăstarii astfel scurtați vor produce lăstari anticipați care dacă vor fi poziționați corect la tăierile următoare vor fi lăsați ca lăstari de rod. Nu prea este bine ca dintre ei să lăsăm ramuri de schelet, deoarece de regulă au poziții inadecvate pentru aceasta și nu vor suporta povara rodului în anii următori și se vor desprinde. Trebuie eliminați toți lăstarii lacomi căci aceștia având de regulă poziție în interiorul coroanei au fost mai puțin afectați de brumă și vor profita de stresul restului coroanei dezvoltându-se exagerat, desigur în detrimentul ălorlalți. De fapt, ce se înțelege prin lăstari lacomi?. Este vorba de lăstarii porniți de pe partea superioară a ramurilor, au o poziție verticală ceea ce le oferă posibilitatea de a absorbi o cantitate mai mare de hrană, iei crescând exagerat, iar restul coroanei suferind. De cele mai multe ori aceștia sunt mai greu de eliminat la tăierile în uscat căci sunt și mai groși și au și o poziție mai înghesuită în coroană. Bruma târzie și dură din aprilie a afectat nu numai plantele ci și insectele, fie ele folositoare sau dăunătoare. Toate au fost năucite de lovitura termică a acestei brume.primele care însă și-au revenit din această situație au fost afidele, păduchii sau purecii plantelor. Aceste specii s-au aflat în diferite stadii de evoluție și așa au putut să suporte mai bine efectul negativ al temperaturii. Nu-i mai puțin adevărat că au și o putere mare de înmulțire care corelată cu starea de slăbire fiziologică a plantelor face ca efectul distructiv al păduchilor de frunze să fie foarte puternic. De aceea se impun tratamente repetate săptămânal cu insecticide sistemice puternice ca Decis, Fastac, Birlane, Karate, Calipso, Reldan etc. Nu uitați: de fiecare dată aplicați tratament cu un alt produs pentru a spori efectul toxic al acestora asupra insectelor și a preveni instalarea rezistenței la insecticide a insectelor. De asemenea, adăugați la fiecare 2 litri de soluție o lingură de zahăr dizolvată în prealabil pentru a spori aderența picăturilor de soluție la frunzele și ramurile plantelor tratate. Nu efectuați tratamentele pe vânt sau timp călduros, peste 250 C, căci puteți provoca desfrunzirea plantelor căci soluția de stropit chiar dacă este doar apă curată poate avea pe caniculă același efect pe care îl are baia rece asupra organismului uman încălzit puternic. Faceți tratamentele seara sau dimineața și respectați cu strictețe regulile de protecția muncii și indicațiile fabricantelui înscrise pe ambalaj.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI