Familii de romi strămutate datorită proiectului „Together we are stronger”

416

„Together we are stronger” este un proiect implementat de Asociaţia pentru Incluziune şi Dezvoltare Socială Gorj  şi Rotary Club din Norvegia. Prin proiect este asigurată mobilitatea a doi reprezentaţi ai societăţii civile din Norvegia, care vor putea identifica nevoile comunităţilor de romi dar şi  soluţiile la aceste probleme. Ca soluţii la problemele identificate s-au propus următoarele: strămutarea unor familii de romi din localitatea Polovragi urmare a zonei improprii în care se află construite casele acestora, construirea unor case pentru cei care o să fie strămutaţi, dezvoltarea de servicii sociale, educative şi sanitare.

Proiectul „Together we are stronger” este realizat cu sprijinul financiar al Fondului ONG în Romania, este finanţat de Granturile SEE şi permite stabilirea de relaţii bilaterale internaţionale şi  dezvoltarea unor parteneriate sustenabile. Principalele obiective ale  proiectului sunt: consolidarea colaborării prezente şi viitoare între partenerii internaţionali, dar şi schimbul de cunoştinţe, interese şi experienţe.

Activităţi în cadrul proiectului
Duminică, 4 mai membrii Asociaţiei pentru Incluziune şi Dezvoltare Socială Gorj împreună cu partenerii Rotary Club din Norvegia şi autorităţile locale şi judeţene s-au deplasat în localităţile Baia de Fier şi Polovragi  în comunităţile de romi din cele două localităţi pentru a vedea la faţa locului situaţia socio-economică a romilor, precum şi problemele cu care aceştia se confruntă.
În dată de 5 mai a avut loc o Masă Rotundă  pe tema „Dialog privind politici publice şi incluziunea romilor”. Evenimentul s-a desfăşurat la Sala Maură din cadrul Instituţiei Prefectului Gorj. Au fost invitaţi să participe lideri ai comunităţilor de romi, specialişti de la nivel local care au ca atribuţii în soluţionarea problemelor romilor: asistenţi sociali din Primării, asistenţi medicali comunitari şi mediatori sanitari din cadrul comunităţilor de romi; specialişti de la nivel judeţean care au ca atribuţii în soluţionarea problemelor romilor, respectiv reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene, specialişti de la nivel central cu atribuţii în soluţionarea problemelor romilor şi ONG-uri. Obiectivul acestui seminar este acela de identificare a  actorilor publici sau privaţi şi rolul lor în intervenţia în situaţii de risc social al romilor.
Pe 6 mai s-a desfăşurat un Atelier de lucru – Romi între probleme şi soluţii. Evenimentul s-a desfăşurat la Muzeul Judeţean Gorj cu scopul de a identifica problemele şi soluţiile comunităţilor de romi din localităţile Polovragi şi Baia de Fier. La eveniment au participat reprezentanţi locali şi judeţeni ai romilor, autorităţile locale, specialişti de la nivel local care au ca atribuţii soluţionarea problemelor romilor.
Ca soluţii la problemele identificate s-au propus următoarele: strămutarea unor familii de romi din localitatea Polovragi urmare a zonei improprii în care se află construite casele acestora, construirea unor case pentru cei care o să fie strămutaţi, dezvoltarea de servicii sociale, educative şi sanitare.

Date relevante despre cei doi parteneri ai proiectului
romi1Club Rotary din Norvegia, Oslo este unul dintre cele mai mari cluburi Rotary din Norvegia, având 55 de membri. Are peste 53 de ani vechime. Aparţine structurii Rotary International, care este al doilea ONG ca mărime din lume (după Red Cross). Cel mai mare proiect marca Rotary Club, care încă este în derulare, este proiectul de succes prin care se încearcă eradicarea poliomielitei. Acest proiect este implementat în colaborare cu Organizaţia Mondială Pentru Sănătate. Mottoul Club Rotary este „Service above self”. Membrii sunt persoane-lideri în comunităţile locale. Toată munca este făcută în spirit de voluntariat. Nu există interes economic personal în activităţile clubului, ci doar voluntariat. Cei doi invitaţi la Târgu-Jiu sunt Torleif  Hauge Leader internaţional al Rotary Club şi Gunnar    Kvalvaag membru internaţional al Rotary Club
romi2Asociaţia pentru Incluziune şi Dezvoltare Socială Gorj este un ONG independent care militează pentru dezvoltarea comunităţii, schimbarea mentalităţii oamenilor  faţă de romi, persoanele defavorizate sau excluse social, pentru susţinerea familiilor în dificultate, pentru prevenirea şi combaterea exploatării prin muncă sau a violenţei domestice. Deşi  a fost înfiinţată în anul 2012, Asociaţia a devenit membru activ în două mari structuri de la nivel judeţean, respectiv: Comisia privind Incluziunea Socială (înfiinţată prin ordin al Prefectului Judeţului Gorj) şi Echipa Intersectorială Locală (înfiinţată prin hotărâre a Consiliului Judeţean Gorj).
Pe parcursul anului 2013 Asociaţia a derulat peste 5 proiecte educative, 10 campanii de prevenire şi peste 30 de activităţi punctuale, ocazie cu care au fost marcate mai multe evenimente: 10 Mai –Ziua familiei, 1 iunie – Ziua copiilor, 5 iunie – Ziua internaţională împotriva violenţei asupra copiilor, 12 iunie –Ziua internaţională împotriva exploatării prin muncă.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here