Și-a vândut legumele din solar în scop nobil!

238

Cristina Lia, cea mai activă voluntară din Rovinari, implicată în diverse cazuri sociale și campanii umanitare, a reușit acum să facă rost de bani pentru un astfel de scop după ce a vândut toate legumele pe care le-a cultivat în solarul propriu.

Ea spune că a rămas uimită de cât interes a stârnit această campanie într-un timp extrem de scurt, în câteva ore ea reușind să vândă toată recolta și să facă rost de 1400 de lei cu care să cumpere un sistem de panouri fotovoltaice pentru a produce apă caldă la o casă socială în care urmează să nască o femeie gravidă abandonată de familie. Tânăra provine din Republica Moldova, nu are pe nimeni la noi și, ca urmare, a cerut ajutorul asociației conduse de Cristina Lia care, între timp, a ridicat, în județul Olt, o casă în care va găzdui diverse cazuri sociale. Acum casa avea nevoie de un sistem de producere a apei calde cu ajutorul panourilor și de aici nevoia de bani într-un timp scurt.
„În curând la Casa Maria se va naște primul copil al unei mame în nevoie și cum nu am reușit să strâng nici un bănuț pentru panoul solar presurizat, cel care va produce apă caldă „gratis”, mă văd nevoită să vând toată recolta din solar să pot face rost de bănuți. Recolta este bio, pentru că a fost plantată pentru consum propriu. Nu știu cantitatea de legume de care voi dispune dar cca 200 kg de roșii. Avem: roșii, ardei capia, ardei bulgăresc, ardei iute, ardei gras, varza, cantitățile nu sunt mari dar sunt foarte gustoase”, a spus Cristina Lia înainte de a vinde toate cele enumerate.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here