În actualele condiţii, menţinerea bunei stări a hidranţilor stradali, fie că sunt subterani ori supraterani, apare ca o cerinţă stringentă a vremurilor în care se vorbeşte din ce în ce mai serios de schimbări climatice, fenomene de deşertificare chiar în zonele temperate şi, nu în ultimul rând, de creşterea globală a temperaturilor cu efecte dramatice pe mapamond.
Iată motivul ce m-a determinat să reiau câteva consideraţii legate de grija şi, de ce să nu spunem mai mult, protejarea acestor utilităţi de primă intervenţie la nedoritele fenomene numite incendii pe care nu şi le doreşte niciunul dintre noi.
Astuparea furtunului ori a componentelor, deteriorarea marcajelor şi l,nu în ultimul rând, graba unor societăţi ce efectuează lucrări specifice de construcţii ori modernizări pe străzi sau trotuare, iată numai câteva dintre „agresiunile” (dacă le putem spune aşa) la care sunt supuşi hidranţii stradali din urbea noastră (şi nu numai).
Hidranţii, după cum citeam recent într-o fişă tehnică de specialitate, se utilizează în principal pentru alimentarea cu apa necesară stingerii incendiilor şi pentru alte scopuri secundare în cadrul cărora este nevoie de apă. Aici, mai mulţi specialişti în astfel de dispozitive opinează că nu ar fi tocmai normal (şi nici legal spun unii) ca respectivii hidranţi să fie folosiţi în alte scopuri decât cele de intervenţie la incendii (cum ar fi stropitul ori alimentarea cu apă a unor recipienţi mari) pentru că fiind până la urmă nişte mecanisme cu piese în mişcare se pot bloca ori decalibra taman când e mai mare nevoie de ele, adică la intervenţia pentru stingerea vreunui incendiu şi atunci paguba este înzecit mai mare decât „bungheala” de a rezolva o treabă de moment.
Pe raza municipiului Tg. Jiu şi a localităţilor sale componente au fost montaţi odată cu construirea şi dezvoltarea cartierelor şi astfel de dispozitive (bineînţeles conform tehnicilor de atunci), iar în anii de acum prin achiziţionare de către autoritatea locală ori în cadrul unor lucrări desfăşurate pe finanţări europene atât din cei subterani cât şi modelele nou apărute pe piaţă, respectiv hidranţi supraterani cu facilităţi ce le fac să blocheze presiunea apei din ei atunci când sunt retezaţi ori loviţi accidental sau care golesc coloana de apă automat după folosire pentru a nu îngheţa în timpul gerurilor.
Am făcut această modestă prezentare a respectivelor dispozitive de primă intervenţie la incendii nu pentru a mă băga singur în seamă, ci pentru a sensibiliza dacă se poate şi pe cei care din diverse motive fură capacele de fontă de la casetele celor subterani ori componentele de aluminiu de la cei supraterani nu de puţine ori pentru a fi vândute, iar respectivul să aibă „de una mică” pentru ceva timp.
Este necesară, aşa cum spuneam nu o dată, atitudine din partea fiecăruia dintre noi, de ce nu chiar la nivel de comunitate (asociaţii de locatari/ proprietari ori vecini de stradă), pentru a stopa distrugerea ori furtul componentelor acestor mijloace de intervenţie la incendii.
De asemenilea, este nevoie de o mai bună clarificare a competenţelor instituţionale în lumina legislaţiei actuale şi în cazul delegării prin contract a activităţilor la nivelul judeţului în domeniul apei.
Pentru că funcţionarea în bune condiţii a lor în cazuri reale poate însemna, nu de puţine ori, scurtarea timpului de intervenţie a forţelor specializate într-o situaţie de incendiu şi, nu în ultimul rând, reducerea pagubelor ori salvarea de viaţi omeneşti surprinse în nedoritele evenimente.
Mugurel PETRESCU
