Fost ministru, director general al Hidroelectrica

1470

Karoly Borbely, fost ministru al telecomunicaţiilor, a fost desemnat director general al Hidroelectrica. Aceasta este cea mai valorează companie din România, cu o evaluare bursieră de aproximativ 52,6 miliarde lei, respectiv 10 miliarde euro.

Bogdan Badea, cel care se află la conducerea Hidroelectrica din vara lui 2017, a devenit director de investiţii. La rândul lui, Marian Fetita, manager de departament, a fost desemnat director financiar. Ianas Rădoi, care era inginerul şef al companiei, a fost desemnat Chief Operation Officer. Radu Constantin, care era șef al departamentului comercial din octombrie 2022, a fost semnat în funcția de CIA administrativ.

Amintim că statul român are 80% din Hidroelectrica. Fondurile de pensii private Pilon II au aproape 10%, iar restul se află la alți investitori. (Sursa, Capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here