Fostul șef Producție al ACH a încetat din viață

2546

Inginerul Octavian Huiu, care a fost pentru mulți ani director Producție în cadrul Antreprizei de Construcții Hidroenergetice – Târgu Jiu, un om înțelept și bun, de o rară modestie, foarte pregătit profesional, a murit, astăzi, în urma unor grave afecțiuni medicale.

Foști colegi de serviciu, prieteni și cei care l-au cunoscut transmit că sunt alături de familia îndurerată în aceste clipe de grea suferință. ”Am mai pierdut un mare OM și Caracter deosebit! Drum lin înspre Îngeri,Tavi, dragule ! Sincere condoleanțe familiei”, a transmis Marius Morega. ”Da, un om cu suflet și caracter și foarte deștept ! Nu am auzit în toti anii, cât am lucrat împreună, să se certe vreodată cu cineva! Drum lin spre îngeri om minunat!”, a transmis o fostă colegă, pe o pagină de socializare unde curg zeci de mesaje de condoleanțe.

Dumnezeu să-L odihnească!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here