Burduja spune că încearcă să frâneze restructurarea CEO: ”E fără precedent”

2108

PNRR va fi modificat la capitolul Energie, dar înainte de asta e nevoie de schimbarea Legii decarbonizării și Planului de restructurare a CEO:”Pentru a decala termenul de închidere a minelor de lignit este nevoie de modificarea în Parlament a Legii decarbonizării, ceea ce se poate face, însă avem nevoie să modificăm Planul de restructurare cu aprobarea Comisiei Europene, pentru că altfel va fi declarat ajutor de stat ilegal, iar un ajutor de stat ilegal de 1,2 miliarde de lei înseamnă finalul pentru Complexul Energetic Oltenia și nu putem risca acest scenariu, și înseamnă și o renegociere a PNRR, atenție, pentru jaloane pe care România deja a încasat sumele aferente, ceea ce nu cred că are precedent”, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o conferință de presă.

Transelectrica va realiza un studiu de adecvanță a sistemului, care va fi disponibil spre finalul anului viitor.

„Pe baza datelor din studiu tragem nădejde că vom avea noi argumente în fața Comisiei Europene pentru păstrarea în funcțiune a unor grupuri de la Turceni și Rovinari, deci și a exploatării lignitului, pentru o perioadă de timp”, a precizat Burduja.

Ministrul a dat exemplul Poloniei, care a luat decizia de a păstra producția de cărbune până în 2049.

În cazul Olteniei, ar putea fi nevoie să mai folosim cărbune încă un an jumătate – doi în plus până ca noile capacități să poată fi puse în funcțiune.

„Dar, încă o dată, promisiunea a fost că ne străduim și prezentăm din perspectiva ministerului Energiei toate argumentele”, a arătat Burduja.

Tot el a completat, mai târziu: „Trebuie să venim cu argumente din zona evenimentelor neprevăzute”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here