10.00-Controale la firme care efectuează operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor

336

Peste 800 de agenţi economici din 18 judeţe care efectuează operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor au fost verificaţi de poliţişti, fiind indisponibilizate în vederea confiscării 1.240 kilograme şi 1.595 litri de diverse astfel de produse, a informat sâmbătă IGPR. Au fost constatate 77 de fapte de natură penală, 74 de persoane fiind cercetate, şi aplicate, pentru alte nereguli constatate, cu pericol social redus, 62 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 126.100 lei, se arată într-un comunicat al IGPR. Controlul a fost efectuat în perioada 22 aprilie-24 mai de Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase în Alba, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vâlcea şi Vrancea, pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here