Citind și apreciind poemele lui Ion Florea, publicate în revista lunară NOVĂCEANUL, i-am sugerat scriitorului Constantin Dârvăreanu să publice mai multe date bio-bibliografice despre autorul versurilor pline de har amintit.
Mare mi-a fost surprinderea când am fost sunat și am aflat că am bătut la o poartă larg deschisă. Constantin Dârvăreanu strânsese, într-un volum intitulat, cum spuneam încă din titlu, Trandafiri și amintiri, la Editura MĂIASTRA, din Târgu Jiu, încă din anul 2018, într-o ediție apărută sub îngrijirea lui Constantin Dârvăreanu și tipărită în anul Centenarului Marii Uniri din anul 1918. Un volum tipărit cu sprijinul financiar al OBȘTII „CERBUL” NOVACI, al cărei membru a fost și autorul, și sunt și urmașii săi.
În Notă asupra ediției, scriitorul și generosul editor Constantin Dârvăreanu amintește că volumul reprezintă „… o recunoaștere, deși târzie, a valorii poetului novăcean ION FLOREA, plecat prea de timpuriu dintre noi.”(…)
„Prin acest volum, am încercat să aduc în fața novăcenilor o bună parte dintre florile alese cu miros de trandafiri și amintiri ale „Rapsodului șoldului de munte”, cum îi plăcea să se numească.”
De la amicul Constantin Dârvăreanu am aflat că are în lucru, ca editor, apariția celui de-al doilea volum postum de poezie a celui care-a fost un autodidact, fără exagerare erudit prin miile de cărți citite, despre care e greu de spus, prin lectura creațiilor sale literare, că ar fi absolvit numai șapte clase gimnaziale, cum li se spune azi.
„Coleg cu Ion Florea, având aceeași vârstă, colaborator al meu în timpul vieții în domeniul culturii, am considerat că este de datoria mea să scot în evidență destinul unui poet novăcean valoros, năpădit de dorințe, gânduri, împliniri și neîmpliniri, emoții și frământări, toate acestea măcinându-l continuu și aruncându-l de multe ori în brațele tristeții.”, glosează și semnează succinta Notă asupra ediției Constantin Dârvăreanu.
Cu riscul de a-l supăra, încă o dată, pe neobositul și generosul scriitor îngrijitor al operei postume a poetului Ion Florea, îmi permit să mai citez și un fragment din a sa Prefață:
„A urmat cursurile Școlii Generale Novaci, dar, deși și-a dorit foarte mult să meargă mai departe la școală, vremurile i-au fost împotrivă, dar și mama sa, care n-a dorit să-și vadă copilul plecat de acasă, lucru pe care i l-a și reproșat uneori. A fost marele său of, dar cu ambiția pe care a avut-o, înzestrat cu un talent deosebit și cu o inteligență sclipitoare, a reușit să-și îmbogățească nivelul de cunoștințe prin citit, zile și nopți în șir petrecute în tovărășia cărților. A citit sute, poate chiar mii de cărți, multe dimineți prinzându-l cu cărțile deschise în mână.
A cunoscut tâmplăria, munca la pădure, chiar și frumoasele taine ale păstorilor care vor constitui sursa de inspirație pentru multe dintre poeziile și poveștile sale.”
Evident, marea pasiune a vieții neîmplinitului Ion Florea a fost poezia, dar și poveștile și piesele de teatru în care se inspira din nedreptățile societății în care a trăit. Nu mult, ci abia o jumătate de veac, plecând în lumea celor veșnice pe 19 decembrie 1992.
Iar în Decembrie 2021, sufletul și inima publicației lunare independente NOVĂCEANUL – scriitorul și editorul Constantin Dârvăreanu – îi va dedica un amplu grupaj Omagial și comemorativ, în același timp.
ION PREDOȘANU
