Astăzi, se împlineşte un an de când neuitatul şi nepreţuitul meu unchi, Învăţătorul Gheorghe SCURTU a plecat la ceruri, iar gândul acesta mă îndeamnă să scriu ceva despre omul care a luminat cu învăţătura sa generaţii de copii şi de tineri, sădind în sufletul acestora sfaturi înţelepte şi cunoştinţe folositoare în viaţă! Relaţia mea cu marele Învăţător al Ţicleniului a fost una specială, plină de afecţiune şi de respect, de aleasă preţuire, fiindcă mereu îmi spunea: ,,Eşti un băiat deştept, Vasilică, dar nu prea ai avut noroc în viaţă, aşa cum ai fi meritat”, iar cuvintele acestea mă urmăresc mereu şi îmi servesc mai mlt decât o lecţie de învăţătură părintească!
Şi pentru că viaţa aceasta este aşa cum este, deoarece poate fi captivantă sau poate fi grea, într-o zi poţi merge într-o direcţie ştiută sau mai puţin ştiută, iar a doua zi pe un drum complet opus, nu ne rămâne decât să medităm asupra unei vieţi care te determină să împărtăşeşti sfaturi, poveţe, unele fraze de viaţă scurte care te vor ajuta să mergi mai departe. Zilele noastre ne sunt dăruite de la Bunul Dumnezeu pentru a exprima exact ceea ce dorim, alegând cuvintele potrivite, pentru că ele sunt mai mult decât simple gânduri despre ceea ce suntem pe acest pământ şi despre ceea ce vom fi după ce vom fi plecat din această lume! Cuvintele frumoase şi pline de însufleţire sunt cuvinte inspiratoare care îţi vor oferi impulsul de care ai nevoie în viaţa aceasta trecătoare, în ciuda diferitelor situaţii care pot apărea de la o zi la alta!
Oamenii valoroşi pe care i-am pierdut, aşa cum este pentru mine unchiul şi Marele Învăţător Gheorghe Scurtu, reprezintă chintesenţa motivaţională care mă poate ghida către un scop şi către o viaţă mai liniştită, atâta câtă o mai îngăduie Dumnezeu! Aşa cum îmi mărturisea verişorul meu, Liviu Scurtu, fiul lui Nea Gheorghe, cuvântul numelui de alint pe care i-l spuneam eu pe un ton familial şi cald, deci, cum zicea Liviu, care abia şoptea cu lacrimi în ochi: ,,Cred că nu pot descrie în cuvinte ceea ce resimt prin pierderea tatălui meu, pentru că mi-am pierdut sfătuitorul meu cel bun, îndrumătorul şi părintele care mă dojenea pe bună dreptate, atunci când greşeam ceva! Când îl aveam pe tata, mă simţeam şi eu ca un copil, dar, acum, fără amândoi părinţii, sunt un orfan! Totuşi, îmi păstrez optimismul, pentru că Îl am pe Dumnezeu, Cel Care mă ajută să merg mai departe”! Aşadar, trebuie să avem puterea de a merge mai departe, pentru că viaţa este atât de complexă şi de imprevizibilă, încât continuă să ne surprindă prin evenimente care se leagă zi de z!
Ştiu că Nea Gheorghe îşi dorea să fie cinstit cum se cuvine, de către Primăria Ţicleni, cu titlul de «Cetăţean de Onoare» al oraşului, aşa că la un an de la plecarea sa la ceruri, ar fi un gest de aleasă preţuire post-mortem să se concretizeze acest lucru! Prin tot ceea ce facem şi prin ceea ce ne bucură ca un semn de recunoştinţă, gândul îndreptat către oamenii dragi este unul miraculos, unul uimitor şi profund înălţător, dar uneori poate fi şi deconcertant, chiar devastator prin apăsarea pierderii unui om care nu mai este printre noi!
Lucrul cel mai trist este acela că suntem adesea atât de îngrijoraţi în lupta cu problemele cotidiene ale vieţii, încât ne oprim tot mai rar să reflectăm asupra frumuseţii şi nobleţii acesteia, prin unicitatea ei. Se poate întâmpla atât de repede, încât uităm complet de viaţa minunată pe care ne-a oferit-o Bunul Dumnezeu, mai ales atunci când ne confruntăm cu numeroasele provocări ale efemerului!
DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ ÎN LINIŞTE ŞI ÎN PACE,
BUNULE ŞI DRAGULE ÎNVĂŢĂTOR GHEORGHE SCURTU!
Vasile Gogonea
