Luptele de la Cireșu, județul Mehedinți, din august 1820 ne aduc în prim-plan calitatea de strateg a lui Tudor Vladimirescu. El a folosit cu mare meșteșug avantajele geostrategice, fiecare deal, pâlc de pădure, stâncă, vale etc., fiindu-i de un real folos și ajutându-l să câștige victoria în fața unui dușman mult mai numeros și mai bine înarmat.
,,Slugerul Teodor și-a organizat armata de panduri și apoi a împărțit-o în două cete: ceata numărul unu a pus-o sub comanda unui comandant rus, pentru că această ceată mergea alături de regimentul de cazaci și ruși, iar ceata numărul doi a luat-o Slugerul Teodor. Eu am fost învestit de către Slugerul Teodor căpitan de panduri la ceata numărul unu de pe lângă regimentul de cazaci, mai mult ca să servesc comandantului rus drept călăuză prin aceste locuri și prin faptul că eu cunoșteam foarte bine limba sârbă și mă înțelegeam ușor cu comandantul rus și cu ceilalți ofițeri care mai erau. Noi, ceata numărul unu, și rușii am mers pe următorul drum: am luat-o prin satul Breznița, Jidoștița, Matorățul în sus, până am ajuns deasupra satului Cireșul; iar ceata numărul doi, în frunte cu Slugerul Teodor, care mergea ascuns să nu-1 dovedească turcii din Cetatea Insulei Ada-Kaleh, a luat-o prin Gura Văii, Verciorova și de la Verciorova a pornit pe apa Bahna în sus, trecând prin satele: Bahna, Ilovița, Moisești, Negrușa. În acest timp, turcilor le-a venit vestea că o armată rusă urcă pădurea Matorățului și înaintează spre satul Bunoaica, spre Cireșu. Comandantul Cetății din Insulă, cum a primit vestea, a și trecut Dunărea cu o armată (de câteva mii), urcând dealul Duhovna în sus, înaintând și el spre comuna Cireșu, făcând tabără între Cireșu și Bunoaica. Noi, pandurii, împreună cu cazacii ruși i-am așteptat deasupra satului Cireșu, pe o culme înaltă în vârful dealului, care era acoperit de jur-împrejur cu pădure de gorun. Numai vârful era pleșuv fără pădure. Acolo noi am săpat metereze puternice pe acest vârf de deal, precum și de jur-împrejur de la poalele pădurii. Aceste metereze au fost făcute după plan cu cazacii și cu pandurii. Slugerul Teodor, cu ceata numărul doi, s-a așezat deasupra satului Negrușa, întocmind și el metereze (cunoscut sub numele de meterezele lui Tudor) la fel de puternicie ca ale rușilor de dincoace. Aceste metereze au fost lucrate cu pandurii și cu oamenii de rechiziție de prin satele Bahna, Negrușa și Moisești. Turcii, fiind așezați cu tabăra în platoul dintre satele Bunoaica și Cireșu, și neștiind numărul nostru cu al rușilor câți suntem de mulți, nu au avut îndrăzneala să urce pădurea deasupra satului la noi și au stat acolo o zi întreagă fără ca să ne atace. În acest timp, polcovnicul, comandantul regimentului de cazaci, văzând din vârful dealului numărul atât de mare al turcilor, părea foarte îngrijorat de soarta noastră și a cazacilor. M-a chemat atunci la el și mi-a vorbit pe rusește că turcii sunt foarte mulți la număr și că n-o să ne putem bate cu ei. 
Au să ne înconjoare pe toate părțile și cădem cu toții în mâinile lor. Vorbea îngrijorat, fumând lulea după lulea pentru a-și potoli spaima. Parcă mă uit la el săracu, două zile n-a mâncat nimic de spaimă, numai câte un bob-de măslină și toată ziua îngenunchea și citea pe o carte de rugăciuni. Mi-a ordonat să trimit doi panduri de aici la Negrușa, dincolo lângă granița austro-ungară, unde săpase ceata numărul doi de panduri meterezele, după Slugerul Teodor, ca să vie să întocmească amândoi împreună un plan de luptă bine reușit. Atunci Slugerul Teodor a venit de grabă și văzând pe polcovnic așa de înspăimântat, i-a spus să nu aibă nici-o frică, pentru că pe turci îi vom bate foarte ușor, lucrând după planurile și comanda lui. Pandurii erau 3000 la număr, împărțiți în două cete a 1500 ceata, fără regimentul de cazaci; cu toții erau 5000 la număr. Teodor a luat de la fiecare ceată câte 500 de oameni, făcând o a treia ceată de 1000 de panduri. Această ceată a luat-o și a dus-o în pădurea din vârful dealului Duhovna cu câțiva gorniști și barabanci sub comanda căpitanului Pavel Pavlovici. Şi le-a dat ordin ca atunci când or vedea că turcii or pleca la atac spre satul Cireșu, să atace meterezele din pădurea din dealul satului, unde se găsește așezată ceata numărul unu de panduri și regimentul de cazaci și când vor vedea că lupta s-a încins pe toate părțile meterezelor, ei să înceapă să sune cu goarnele și să bată tobele, trăgând cu puștile și pistoalele, strigând hura și să înainteze spre satul Cireșu, tăindu-le retragerea turcilor înspre pădurea Matorățului sau Duhovna. Acest plan s-a întocmit în ziua de 5 august 1820 iar ocuparea poziției s-a făcut la mijlocul nopții, când au cântat cocoșii satului Cireșu, înspre 6 august, ziua bătăliei. Apoi Slugerul Teodor s-a întors spre Negrușa la ceata numărul doi, aici rămânând numai eu cu comandantul rușilor.
În dimineața zilei de 6 august 1820, turcii, văzând mișcarea deasupra satului Cireșu, unde eram așezați noi cu cazacii și fiind informați de oamenii de prin sat, care au refuzat să spună adevărul către ei, și le-a spus că a fost un regiment de ruși cu puțini panduri care au stat trei zile și au plecat când au văzut atâta armată turcească; și acolo pe deal sunt numai niște străji care au rămas să observe și să zădărnicească pentru puțin înaintarea până să debarcă ei ca să aleagă o altă poziție de luptă, unde așteaptă să le vie noi ajutoare și încrezându-se pe aceste vorbe ale sătenilor s-au hotărât să atace dealul Cireșu în ziua de 6 august. Vizirul a dat ordin în tabăra soldaților lui ca să-și strângă fiecare tot, că vor continua înaintarea în urmărirea rușilor, după spusele sătenilor, ca să-i ajungă și să-i prindă până nu le vin ajutoare. De dimineață, când s-a făcut ziuă, comandantul rușilor a luat cartea de rugăciuni în mână și ne-a pus pe toți să îngenunchem și să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne ajute pentru că azi e ziua de schimbare la față a Domnului.
În timpul rugăciunii noastre s-a întâmplat o minune Dumnezeiască. Ne-am pomenit deodată cu puștile și pistoalele că au luat foc în mâinile noastre. [Din] fiecare pușcă și pistol ieșea o flacără albastră ca din lumânare fără să ne arză la mâini sau să ne facă alt rău. Când am văzut această minune ne-am înspăimântat cu toții. Atunci polcovnicul a închis cartea de rugăciuni și după ce s-a închinat, mi-a spus mie pe rusește ca să nu mai avem frică, fiindcă Dumnezeu ne-a scăpat de pericol. Şi atunci am ordin ca fiecare om să treacă în meteriză la locul său și să aștepte liniștit. A spus că dacă va veni vreun ofițer turc cu vreo gardă după el ca să cerceteze meterezele, să nu tragă nimeni în ei până când nu se apropie armata cealaltă. Turcii se hotărâseră să nu mai urce dealul și să ia șoseaua drept totuși au trimis un ofițer călări cu câțiva ostași ca să doboare acele străji pe vârful dealului, de care spuseseră sătenii, și ca prin acele străji să informeze încotro a luat-o armata cealaltă rusă și unde așteaptă ajutoare. Ofițerul a venit cu ostași, cu caii alergând în fuga mare, dând târcol dealului. Şi văzându-ne pe noi toți acolo, așezați gata de luptă, s-a înapoiat jos în sat și a spus că tot dealul este împănat cu ruși și panduri și că s-au înșelat, nu sunt numai străji cum au spus sătenii. Când au auzit acest lucru, de grabă au împărțit armata în două. O parte a luat-o prin sat, urcând pădurea spre vârful dealului, iar cealaltă a trecut prin dosul pădurii din valea Bahnei, înconjurând dealul pe toate părțile, urcând spre vârf. Atunci pandurii și cu cazacii ruși, la ordinul comandantului, au deschis foc asupra lor. 
În acest timp, căpitanul Pavlovici, văzând din dealul Duhovna că lupta s-a încins pe toate părțile dealului pe viață și pe moarte, a dat ordin pandurilor să plece la atac, să înainteze pe urma turcilor înspre Cireșu, căzându-le în spate și să tragă cu puștile și pistoalele strigând hura, iar gorniștii și cu barabancii au rămas în pădurea din vârful dealului, sunând și ei din goarne și barabancii bătând tobele strigând și ei hura. Turcii, văzându-se luați pe la spate de căpitan Pavlovici cu ceata lui numărul trei, și în vârf neputând să mai ajungă să cucerească meterezele, pentru că noi de aci ne apărasem cu dârzenie, și totodată auzind gorniștii sunând marșul de goarnă și bătând tobele dinspre pădurea Matorăților, au crezut că de la Cerneți vine o altă armată rusească mult mai puternică decât cea de aici. Şi atunci de grabă și-au dat seama de spusele sătenilor din Cireșu, care le spuseseră că rușii s-au retras în alt loc și acolo așteaptă ajutoare. Așa că, au crezut că s-au înșelat, că ajutoarele chiar aci erau așteptate. Atunci Vizirul văzând că nu poare să țină piept la atâta armată ruseasca, și care o mai auzea venind prin pădurea Matorățului dinspre Cerneți, a dat ordin de retragere. Şi s-a retras pe valea Bahnei în jos, deoarece spre Duhovna nu s-au mai putut retrage, căci le tăiase retragerea căpitanul Pavlovici cu ceata de panduri numărul trei, care făcuse legătura cu regimentul de cazaci și cu ceata numărul unu din dealul Cireșului, luându-i la goană și făcându-i vălătoc în valea Bahnei pe toți, lăsând în urma lor peste, 1000 de morți și răniți de mâinile cazacilor și pandurilor. Când au coborât jos la apa Bahnei, care nu este mare, dar este o vale strâmtă și stâncoasă, au luat-o la vale în jos la fugă, fugind călărașii cu caii în fuga mare, iar pedestrimea turcă pe jos; fugeau cât îi țineau picioarele ca să ajungă mai repede la Verciorova unde îi așteptau luntrile, pentru a-i trece în insulă și în cetatea Cozia dincolo în Serbia. Dar nici aici nu avură fericirea să scape căci, când o luară pe vale în jos la fugă, ieși Slugerul Teodor cu ceata lui numărul doi de panduri din meterezele de deasupra satului Negrușa, care se află în dreapta apei Bahna, și doborând coasta ca fulgerul pe vale, la intrarea satului Bahna, tăindu-le retragerea complet. Acolo s-a încins un atac pe viață și pe moarte, fiind sprijiniți în față de către ceata Slugerului Teodor, care era fără nici un pandur căzut, pe când la ceata noastră numărul unu lăsase numai în dealul Cireșului 200 de morți și răniți. În spate eram noi și cu ceata căpitanului Pavlovici. Aici, în această vale, i-am tocat până la unu. Au căzut mulți și dintr-ai noștri, dar ei au pierdut de zece ori mai mulți decât noi. Se înroșise apa Bahnei de sânge. Nu au mai scăpat din ei decât câțiva călărași care au reușit să fugă mai repede până la ajungerea Slugerului Teodor cu pandurii și care au mai putut să dea bir cu fugiții în timpul atacului, iar restul de pedestrime s-a predat, făcându-i prizonieri. Cei care au scăpat au fost urmăriți de cazaci până la Verciorova. Când au ajuns acolo la Dunăre, au sărit de pe cai și nici nu au mai stat să dezlege luntrile. Care cum ajungea scotea sabia și tăia sfoara cu care e legată luntrea și-și da drumul spre insulă.
A doua zi, după terminarea acești bătălii, Slugerul Teodor a dat ordin să se adune pandurii morți în această vale și să-i ducă în sat la Bahna să-i mormânteze creștinește. Și i-a îngropat acolo pe locurile de bătaie. Pe urmă a ieșit cu toate cetele lui de panduri în dealul Cireșului și a adunat și de acolo toți pandurii căzuți în atacul de aci și i-a coborât în satul Cireșu și i-a înmormântat în cimitirul satului. Acestui deal, la hotărnicia Slugerului Teodor care s-a făcut în acel an 1820, i s-a dat denumirea de Dealul Bătăliilor”. (Toponimul „Vârful Bătăliilor” a persistat până la jumătatea secolului trecut).
„După înmormântarea pandurilor căzuți în această bătălie, ne-am continuat drumul către comuna Prejna prin satele libere de moșneni, pe sub poala muntelui, cu însărcinarea ca pe unde trecem să luăm și pandurii, însă de aci înainte nu-i mai luam pe ascuns și în mod obligatoriu. În satul în care ajungeam, ne duceam la biserica satului, puneam de trăgeau clopotele și sunau goarnele prin sat de se aduna lumea în curtea bisericii și acolo vorbeam eu cât și prea bunul și înțeleptul Sluger Teodor. Îi deslușeam pe deplin pentru ce am pornit această mișcare a noastră și pe urmă preotul satului ne da o binecuvântare și zicea să mergem înainte vitejește cu Dumnezeu. După aceea îi alegeam. Pe cei care erau vânători îi puneam deoparte, ălora le dam puști și pistoale și făceam școală cu ei ca să vedem care știe să pună praf în pușcă și cremene. Care nu știau li se da securi, topoare, iatagane, lănci, coase. Fiecare venea cu coasa sau securea lui. Mai dădea ordin în sate preoților și primarilor să adune boii și carăle pentru podvezi și provizii. În fiecare sat schimbam primarii și pomojnicii pe unde treceam, punând panduri de ai noștri. Şi ăștia țineau legătura cu noi prin vătășeii din sat, care purtau răvașele și trimiteau ce aveam trebuință. Așa am trecut prin satele Cireșu, Negrușa, Moisești, Podeni, Gornenți, Costești. Aici a murit harambașa Pavel Pavlovici din cauza rănii ce o căpătase în lupta cu turcii în Dealul Bătăliilor – Cireșu. Dumnezeu să-l ierte. Soarta l-a adus să moară aici unde cu 14 ani înainte ca comandir al celor 500 de panduri sârbi organizați de Slugerul Teodor, după înfrângerea lui Kara-Gheorghe, a dat lupta cu turcii. în 1806, ca să scape viața șefului lor care era urmărit de turci, fiind rănit prima oară în viața lui, s-a închis în biserică așa cum am arătat mai înainte în povestirea mea. Acum, după 14 ani, iarăși ne-am găsit laolaltă cu toții. Eu căpitan la ceata numărul unu de panduri și el căpitan la ceata de panduri numărul trei, luptând cot la cot contra turcilor, în bătălia din dealul Cireșu și valea Bahnei. Acolo el cade rănit a doua oară. Săracul, însă de data asta mult mai greu ca în Costești 1806, rănit de un plumb de pistol în umărul drept. A fost înmormântat în curtea bisericii din Costești”.
Victoria STOLOJANU-MUNTEANU (poveste lăsată de căpitanul de panduri Gheorghe Duncea, locuitor al satului Prejna, și furnizată de preotul Alexandru Stănciulesc Barda, Biserica Malovăț)
