O nouă serie de bilete la tratament balnear

2010

Casa Județeană de Pensii Gorj a primit cea de-a 12-a serie de bilete de tratament balnear aferentă acestui an. Cele 118 bilete au fost repartizate beneficiarilor, cu dată de intrare în stațiuni în perioada 13-15 septembrie.
Locurile sunt în stațiuni precum 1 Mai, Amara, Bala (cele mai multe), Buziaș, Căciulata, Călimănești, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Mangalia și Olănești, în hoteluri de 2 și 3 stele. Casa de Pensii Gorj anunță că mai sunt disponibile două locuri în stațiunea Moneasa. Durata sejurului este de 16 zile, iar a tratamentului balnear, de 12 zile.
„Biletele de tratament se vor distribui în zilele de 30 și 31 august și pe 1, 2 și 3 septembrie, în funcție de data comunicării fiecărui beneficiar. În cazul în care titularul nu se prezintă pentru ridicarea biletului, la data programată, repartiția este anulată, iar biletul se redistribuie altui solicitant”, a informat CJP Gorj.
Pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului naţional de pensii, beneficiar al unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii şi care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament balnear.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here