Alba neagră cu defecțiunile pe la UATAA Motru! Angajări pe bandă, datorii gârlă, avansări ilegale

1863

Situația de la UATAA Motru este dificilă, uzina înregistrând defecțiuni la doar câteva zile diferență. Afectați sunt locuitorii orașului, peste 15.000 de oameni fiind obligați să stea în frig, în timp ce responsabilii societății ascund problemele reale ale uzinei, motivând un defect mai vechi pe magistrală.

În timp ce se plâng public că nu au banii, șefii UATAA măresc salarii și avansează în diferite funcții activul de partid al PNL, crescând la unii lefurile chiar și la o mie de euro.
Asta în timp ce personalul din producție este ținut cu minimul pe economie, iar TESA se lăfăie, chenzinele fiind aprobate fără acordul administratorului judiciar. În acest caz se impune un control riguros al SIOMAX, al organelor abilitate, dar și un audit din partea primăriei. An de an, UATAA primește zeci de miliarde pentru pierderi induse, iar acestea cresc anual în loc să scadă. Primarul Cosmin Morega nu tolerează astfel de acțiuni, avându-se în vedere că cetățenii municipiului sunt nevoiți să suporte batjocura acestor persoane iresponsabile, fiind ținuți în frig în apartamente. Asta în timp ce conducerea începe programul de lucru târziu, iar la orele amiezii pleacă. Aceștia nu au înțeles că locul lor de muncă depinde de buna funcționare a societății și de respectul pe care îl arată față de cetățeni furnizându-le agent termic și apa caldă la parametrii normali și permanent.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here