Romanescu, în echipă cu Bejinaru și Coica

1690

E echipă completă acum la conducerea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu! După ce la alegerile locale din septembrie, primarul Marcel Romanescu a mai obținut un mandat la cârma municipiului, miercuri seară, în cadrul unei ședințe de îndată, au fost desemnați și aleși și cei doi viceprimari cu care Romanescu va face echipă în următorii ani. Este vorba despre Gabriel Coica (Pro România) și Bogdan Bejinaru (PNL).
,,Îi felicit pe cei doi noi viceprimari ai municipiului Târgu-Jiu, Bogdan Bejinaru și Gabriel Coica! Miercuri seară, am convocat o ședință de îndată a noului Consiliu Local pentru a stabili componența comisiilor de specialitate și a desemna viceprimarii. Sunt onorat să continui munca în slujba cetățenilor municipiului Târgu-Jiu alături de această echipă și sunt convins că împreună vom reuși să modernizăm orașul și să-l transformăm în acea localitate de care să fim, cu toții, mândri! Le urez atât celor doi viceprimari, cât și consilierilor mult succes și le doresc să se ridice la nivelul așteptărilor cetățenilor care le-au acordat încrederea!”, a declarat edilul Marcel Romanescu.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here