Propunem spre dezbaterea de azi, care sperăm să atragă atenţia, aşa cum se cuvine, asupra termenului de «pandemie», dar, mai ales asupra «corifeilor» care l-au adus în atenţia lumii şi îl promovează cu obstinaţie, nu pentru a impune cu orice preţ o asemenea perspectivă de abordare, cât, mai ales, pentru a oferi un motiv real de adâncă reflecţie, prin care considerăm că este oportună analiza unei viziuni antitetice despre bogăţia şi sărăcia care ne urmăresc pe parcursul întregii noastre vieţi din existenţa aceasta pământească, cu precizarea că bogaţii sunt de la o zi la alta mai bogaţi, iar săracii devin tot mai mulţi! Iar, în timp ce sărăcia se dovedeşte transparentă şi vizibilă ca luna de pe bolta cerului senin, bogăţia scapă în mod ciudat vederii noastre obişnuite sub masca unei pretinse confidenţialităţi, mai ales că plutocratul pare şi el un om ca oricare altul, cu familie, un părinte care îşi trimite copiii la cele mai prestigioase colegii sau universităţi din lume, unde odraslele celor bogaţi nu au motive serioase ca să piardă timpul şi de unde se întorc acasă cu braţul plin de diplome şi de alte titluri academice, altfel decât copiii muritorilor de rând! Nu ştiu dacă e neapărat nevoie să limpezim termenul de «plutocraţie», care mai este asociat cu termenii de «plutonomie» sau de «plutarhie», dar, el constituie expresia conducerii societăţii de către cei bogaţi, în sensul de bogăţie materială, bănească, mai exact, înseamnă puterea pe care ţi-o dă bogăţia pentru a domina politica unui stat sau chiar politica lumii. De aceea, plutocraţii sunt consideraţi cei mai bogaţi dintre bogaţii lumii şi reprezintă 1% din populaţia globului, a căror avere o depăşeşte pe cea deţinută de ceilalţi 99%, mai ales că se impune tot mai pregnant această elită separată, adică, cei 0,1% care se ridică deasupra multimilionarilor şi a multimiliardarilor. Spre exemplu, în anul 1994, erau doar două nume, Bill Gates şi Warren Buffett, care aveau la fel de mulţi bani ca 120 de milioane de oameni din SUA, iar acum sunt doar 5% care au o avere cât cei 115 de milioane de americani!
„Asocierea dintre sărăcie şi progres este marea enigmă a timpurilor noastre”!
Statisticile arată că sunt miliardari care şi-au clădit averea inventând ceva grozav în anumite domenii de vârf ale tehnologiilor informatice şi care au acumulat averi uriaşe, dar au făcut ca economia să fie mai riscantă pentru noi, la fel şi cei care au determinat guvernele să le aloce resurse naturale, terenuri, facilităţi financiare pentru a sprijini în mare măsură o astfel de elită, chiar dacă bogaţilor lumii nu le convine să fie difuzate informaţii despre veniturile lor. Este interesant faptul că marele istoric, filosof, om politic, sociolog Alexis de Tocqueville (1805–1859), născut la Paris într-o familie de viţă nobilă din Normandia, un fin observator al mişcărilor de democratizare ale societăţilor moderne, arată că „Sălbaticii erau egali doar pentru că erau la fel de slabi şi de ignoranţi. Oamenii civilizaţi pot deveni egali pentru că dispun de mijloace similare pentru a atinge confortul şi fericirea. Între aceste două extreme se găseşte inegalitatea în bogăţie, cunoaştere – puterea câtorva, sărăcia, ignoranţa şi slăbiciunea celorlalţi“, iar în anul 2011, economistul Dan Ariely de la Universitatea «Duke» a descoperit, într-un experiment realizat cu Michael Norton, de la «Harvard Business School», că inegalitatea în venituri provoacă nemulţumire în rândul populaţiei americane şi mulţi dintre ei şi-ar fi dorit să trăiască în alte ţări. Totodată, Ariely a arătat că în SUA primii 20% dintre cetăţenii foarte bogaţi deţineau 84% din avere, iar în Suedia, cei mai bogaţi 20% dintre oameni posedă numai 36% din bogăţia ţării. El mai arată că americanii au spus că preferă să trăiască în Suedia sau în perioada anilor 1950, când diferenţele nu erau atât de mari, dar, acest aspect nu e vizibil doar la nivelul Statelor Unite, ci şi în alte părţi ale lumii. În India, clasa de mijloc din oraş e profund diferită de sutele de milioane de oameni din zonele rurale care trăiesc la limita subzistenţei, iar bogaţii Chinei alcătuiesc o lume diferită de jumătate din populaţia care încă trăieşte la sat. În aceeaşi perspectivă, Henry George, un economist şi politician american din secolul XIX, arăta că „Asocierea dintre sărăcie şi progres este marea enigmă a timpurilor noastre! Cât timp prosperitatea pe care progresul o aduce conduce la construirea unor averi uriaşe, la răspândirea luxului şi la un contrast mai puternic între Cei care Au şi Cei care Vor, progresul nu e real şi nu poate fi permanent“, deoarece superbogaţi există în toată lumea, nefiind un soi de alegere culturală a lor, ci, este ceva ce li se impune prin natura economiei mondiale! Ceea ce îngrijorează cel mai mult este faptul că există atât de mulţi bani şi atât de multă putere la vârful elitei mondiale, iar prăpastia dintre cei care sunt cei mai bogaţi şi toţi ceilalţi este atât de adâncă, încât este evident şi tot mai izbitor faptul că mobilitatea socială este sufocată, iar societatea se va transforma radical în vremurile de criză, aşa cum este vremea pandemiei actuale!
Modul cum funcționează lumea unor asemenea oameni saturaţi şi obsedaţi de venituri și bogății nemăsurate!
Sunt realităţi contrastante care ne amintesc de istorioara cu «broasca în apa fiartă», din care aflăm că aruncând această vietate în apa clocotită, ea sare imediat afară, dar dacă o pui într-un vas cu apă rece şi vasul este încălzit pe aragaz, broasca nu va sesiza creşterea treptată a temperaturii şi va muri opărită, ceea ce confirmă faptul că atunci când eşti prosper şi când îţi merge bine, pare normal să-ţi doreşti şi mai mult, fiindcă viaţa însăşi te încurajează şi mai ales, dacă eşti foarte inteligent şi foarte inspirat în afaceri, se pare că restul vine aproape de la sine! Acest lucru devine posibil, mai ales că odată devenit bogat, devii şi influent, ajungi uşor în sferele puterii, ajungi să stabileşti, să hotărăşti, să dispui, nu numai de bani şi de bogăţii, dar şi de alţi oameni pe care îi foloseşti ca pe nişte «instrumente» de îmbogăţire, deci, aparţii unei lumi plutocratice! La un moment dat, în astfel de condiţii, însăşi autoritatea statului ajunge să fie dominată de către cei bogaţi, mai ales că ideea de a folosi mintea pentru a manipula regulile sistemului economic în favoarea intereselor proprii devine seducătoare, iar un astfel de aspect nu este nicidecum doar ipotetic! În aceste momente de pandemie cu inflexiuni de «parodie», avem datoria să descoperim drumul spre o economie care să satisfacă nu numai necesităţile plutocraţilor, ci şi nevoile celor mai mulţi, adică cei 99% din populaţie! În România din vremea pandemiei, pe fondul unui consumism care s-a dovedit bezmetic, al unor rivalități agresive și al unei eterne derute politice, solidaritatea civică, încrederea și interesul pentru semeni sunt, toate, în cădere liberă şi accentuează o realitate a contrastelor dintre bogaţi şi săraci! Unii îmbogăţiţi cultivă față de semeni o ranchiună fățișă, dar, cei mai mulți, însă, cultivă, un fel de generozitate zilnic primenită care se asociază cu suspiciunea, plaga care se accentuează în conștiința noastră în fiecare dimineață, împreună cu soarele care scaldă în lumină toate mișcările trupului și spiritului până la lăsatul împăciuitor al serii neliniştite şi plină de îngrijorări! Lipsit de încrederea pe care cetăţeanul din civilizaţia occidentală o are în «specialist», de pildă în psihoterapeut, în tehnocrat, în funcționarul de la ghişeu, românul nu va crede niciodată că cineva îi vrea cu adevărat binele, deoarece experiența lui socială, politică și interpersonală nu încurajează o asemenea interpretare atipică! De aceea, comunitatea, fie ea socială, politică sau profesională devine suspectă şi nu delimitează firesc o sumă de valori împărtășite organic, ci, doar niște lanțuri putrede de interese și de obediențe care se circumscriu ariei bogăţiei nemăsurate! În împrejurări ca acestea, pandemice şi apropiate sentimentului de frică maladivă, setea de îmbogăţire apare ca un «demon» şi mai ales ca o răutate conștientă, dorită, dar, care îi nefericește continuu pe oamenii sideraţi de spectrul sărăciei! După cum şi aceia care se împotrivesc Lui Dumnezeu, pe cât cred ei că sunt singurii care știu ceea ce trebuie făcut şi nu poate fi altcineva care să-i învețe, pe toţi îi înflăcărează lăcomia, titanismul demonic, obrăznicia, cutezanța nemăsurată, dorința de libertate absolută, dramatică și caraghioasă în același timp, o libertate răsfăţată, pentru că demonii bogăţiei nu își iau liber niciodată, nu pleacă în vacanță precum creștinii! În condiţiile relaxării restricţiilor, omul de succes este constrâns de neajunsuri biologice să-şi limiteze apariţiile publice, momentele de «avarie», adesea mediatizate, mai ales atunci când singură, moartea fizică îl mai poate scoate din starea de moarte socială redându-l lumii în gloria îmbogăţirii, mai ales că prestaţia socială se subțiază, privilegiile Eului sunt retrase şi în locul lor se instalează, plină de nimic, putreziciunea bogăţiei nemăsurate! Am putea conchide, pentru azi, că toate acestea ne dau o indicație, dar nu mai mult, despre modul cum funcționează lumea unor asemenea oameni saturaţi şi obsedaţi de venituri și bogății nemăsurate, surse de bani care nu pot fi spuse public, într-un dispreț față de regulile vieții în comun și față de lege, dar și multă, multă lașitate! Poate că asemenea indivizi nu au avut niciodată curaj, ci doar tupeul agresivităţii «bogatului căruia i-a rodit ţarina», a omului laș, a celui care știe că nu i se poate întâmpla nimic, pentru că e protejat, pentru că e în cârdășie cu alții asemenea lui, deoarece, chiar dacă se mănâncă sălbatic, uneori bogaţii se susțin unii pe alții sub «cupola» parodiei COVID-19 sau «Ceandalaua» celor mai bogaţi oameni din lume, care se vor şi mai bogaţi (??!)! (VA URMA)
Profesor Vasile GOGONEA
