Proiect de aproape 5 milioane de euro, semnat de edilul Turbăceanu

1252

În curând, noi investiții vor fi demarate în localitatea Baia de Fier. Primarul localității a semnat zilele trecute, la sediul ADR SV Oltenia, un contract de finanțare prin intermediul căruia vor fi făcute investiții în localitate de circa 5 milioane de euro.

,,Marcăm împreună o nouă etapă în existența comunității noastre. Am semnat la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia din Craiova, ca reprezentant al dumneavoastră, primul contract de finanțare pe fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, ca parte alături de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management și Agenția de Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia în calitate de Organism Intermediar, ca rezultat al unui efort susținut de aproape doi ani. Astfel, marcăm demararea unui nou proiect de dezvoltare pentru comuna Baia de Fier și, aș îndrăzni să spun, a celei mai de amploare investiții din istoria comunității. Este vorba de un proiect cu un buget de aproape 5 milioane de euro, prin care vom dezvolta infrastructura turistică a localității: vom construi 7,5 km de piste de ciclism, 7,5 km de alei pietonale și un parc cu un concept unic la nivelul regiunii Oltenia, de care se vor bucura atât adulții, cât mai ales tinerii și copiii, fie ei locuitori ai comunei sau turiști. Vom investi, de asemenea, bani în promovarea localității, marketingul serviciilor pe care le oferim și implementarea unui calendar de evenimente de anvergură, care să conducă la dezvoltarea turistică și, implicit, economică a Băii de Fier. Împreună, atât eu, cât și echipa mea, vom munci să realizăm cu succes acest proiect și să aducem Baia de Fier în rândul celor mai frumoase stațiuni turistice montane din țară. Iată că a sosit astfel momentul în care reușim să facem față cu succes obligațiilor pe care statutul de stațiune turistică le-a adus cu sine, dincolo de mândria pe care o simțim. Evenimentul de astăzi (n.r.vineri) este o reușită a noastră, a tuturor. Sunt mândru să vă reprezint și îmi doresc să muncesc în continuare, să vă fac mândri să fiți locuitori sau turiști ai comunei Baia de Fier, iar tinerii noștri să își dorească să rămână acasă”, a anunțat edilul Dumitru Turbăceanu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here