Pentru Căminul de Bătrâni Novaci, SANITAS a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă

413

Conducerea Sindicatului Sanitas DGASPC Gorj a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) cu privire la faptul că salariaţii ,,Serviciului de Asistenţă Socială a Persoanelor Vârstnice Novaci” – angajator Consiliul Local Novaci, nu au primit drepturile salariale cuvenite conform prevederilor legale din luna decembrie 2012.

În baza Legii dialogului social – Lege nr. 62/2011, conducerea Sindicatului Sanitas DGASPC Gorj a depus o sesizare la ITM cu privire la problemele cu care se confruntă salariaţii Căminului de Bătrâni Novaci. În actul normativ menţionat se prevede: Art. 28 (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală, dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres. Date fiind aceste prevederi legale, pe fondul problemelor existente la ,,Serviciul de Asistenţă Socială a Persoanelor Vârstnice Novaci”, conducerea Sindicatului Sanitas DGASPC Gorj a depus o sesizare la ITM.

Sanitas cere sprijinul ITM Gorj
Domnica Gridan, preşedintele Sindicatului Sanitas DGASPC Gorj a depus o sesizare scrisă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj în care se arată că „salariaţii ,,Serviciului de Asistenţă Socială a Persoanelor Vârstnice Novaci” – angajator Consiliul Local Novaci, nu au primit drepturile salariale cuvenite conform prevederilor legale din luna decembrie 2012”. Gridan cere conducerii ITM Gorj să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca angajaţii ,,Serviciului de Asistenţă Socială a Persoanelor Vârstnice Novaci” – angajator Consiliul Local Novaci să-şi primească salariile.
Totodată, liderul sindical Domnica Gridan aminteşte că, în conformitate cu art. 161 din Codul Muncii, „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorului” şi, conform art. 161 alin (4) din Codul Muncii, „întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului adus angajatorului”.
Minodora Sucea

ITM trimite Corpul de Control la Novaci
Ca urmare a sesizării depuse de conducerea Sindicatului “Sanitas” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj privind problema angajaţilor ,,Serviciului de Asistenţă Socială a Persoanelor Vârstnice Novaci”, ITM Gorj trimite Corpul de Control la Novaci.
Potrivit lui George Romanescu, şeful ITM Gorj, o echipă de control din cadrul instituţiei va merge în această săptămână la Novaci pentru a stabili circumstanţele în care salariaţii au rămas, fără a le mai fi plătite drepturile salariale conform legii. “A fost depusă la noi, o petiţie de către o anumită asociaţie, prin care se spune că angajaţilor nu le-au fost plătite drepturile salariale restante. Inspectoratul de muncă va demara un control la locul cu pricina şi vom dispune măsuri în cazul în care nu au fost achitate acele salarii, care vor trebui plătite de urgenţă conform contractului individual de muncă. Petiţia trebuie verificată de către un corp de control ca mai apoi, în termen de câteva zile, acest lucru să fie şi îndreptat, respectiv să se facă plata acelor drepturi salariale. În situaţia în care nu se va respecta această măsură se vor aplica sancţiuni”, a precizat George Romanescu, şeful ITM Gorj.
Cei 20 de angajaţi ai Serviciului de Asistenţă Socială Persoane Vârstnice din Novaci nu şi-au primit salariile de aproximativ patru luni de zile. Ba mai mult salariaţii au fost nevoiţi ca pentru a le fi asigurată hrana bătrânilor internaţi să renunţe la a-şi mai primi drepturile salariale. Contribuţiile rudelor vârstnicilor nefiind suficiente pentru a le asigura îngrijirea şi hrana lor.
Reprezentanţii Primăriei Novaci susţin că azilul de bătrâni funcţionează deficitar de ani buni, iar scoaterea din colaps financiar este imposibilă. Este nevoie de sume foarte mari pentru a ajunge cu salariile la zi.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here