Trei tineri au fost răniţi în noaptea de joi spre vineri, după ce maşina în care se aflau s-a oprit într-un gard, pe raza localității Drăgoieni. Polițiștii, care au efectuat cercetări la fața locului susțin că evenimentul rutier s-a produs din cauza vitezei.
„La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat faptul că un tânăr de 24 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul împrejmuitor al unor imobile. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a doi tineri de 21 și de 29 ani, pasageri în autoturism, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de vătămare corporală din culpă”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.
Victimele au fost transportate la spital. „ISU Gorj a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe DN 67, în dreptul localității Drăgoieni. La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, precum și echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Salvatorii militari au constatat că în accident a fost implicat un autoturism, iar în urma impactului au rezultat trei victime de sex masculin care nu erau încarcerate și erau conștiente. Acestea au fost stabilizate și transportate de către echipajele SMURD și SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu-Jiu”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
L.F.