Italienii au oferit prea puţin pentru Ivan!

539

Cel mai bine cotat fotbalist din lotul Universităţii, Andrei Ivan, a fost curtat de formaţiile din Serie A. Fostul antrenor de la Steaua, Massimo Pedrazzini, a dezvăluit, la Digi Sport, că Ivan a avut oferte din Italia, însă suma de transfer oferită nu a fost satisfăcătoare. La fel ca Espanyol, Palermo și Crotone ar fi vrut să-l împrumute pe fotbalistul Craiovei, o eventuală cedare a acestuia fiind discutată ulterior. “Eu știu de la niște impresari din Italia că sunt două echipe din Serie A care l-au dorit pe Ivan. Sunt două echipe bune, interesul există, dar nu au ajuns la un acord din punct de vedere financiar. Cei din Italia au oferit banii în mai multe tranșe, dar cei de la Craiova nu au fost de acord, pentru că urmau să primească banii în 2-3 ani”, a declarat Pedrazzini. “Aceeași problemă am avut-o și când eram noi. Ivan a avut ofertă de la Espanyol, dar ei îl voiau împrumut. Dacă eu îți dau un jucător 6 luni împrumut, cu opțiune de cumpărare, înseamnă că îl dau în probe. Noi nu puteam să dăm un astfel de jucător în probe”, a spus și fostul manager al Craiovei, Felix Grigore. La 20 de ani, Ivan este cotat la 1,5 milioane euro şi are 3 selecţii în naţionala României.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.