Craioveanu are încredere în Ivan: “E în măsură să preia banderola”

451

Fosta glorie a Universităţii Craiova, Gheorghe Craioveanu, crede că Andrei Ivan este potrivit în rolul de căpitan. Deşi încă are o vârstă fragedă, 20 de ani, Ivan este, în opinia lui Craioveanu, îndreptăţit să fie liderul din teren al “juveţilor” şi datorită vechimii sale. “El e cel mai vechi jucător la noi. Fiind cel mai vechi, e în măsură să preia banderola. Sper ca Andrei să poată cumva să răspundă. Nu e uşor să fii căpitan la o echipă. Răspunderea e mai mare. Reprezinţi emblema. Se află pe drumul cel bun. A avut o perioadă mai dificilă, dar eu îl văd foarte bine. Trebuie să îşi mai perfecţioneze un pic un-doi-urile, dar eu zic că e pe drumul bun”, a spus fostul jucător de la Sociedad şi Villareal. Craioveanu a recunoscut, într-un interviu acordat pentru ProSport, că l-a recomandat pe Ivan la Barcelona, de unde au venit şi scouteri, chiar la un meci cu Pandurii. “S-au uitat, le-a plăcut, pentru că a avut şi meciuri foarte bune acum un an şi ceva. Şi scouterii de la Barcelona au fost la un meci cu Pandurii, dar au avut ghinionul – sau Andrei a avut ghinionul – să vadă acel meci, în care nu i-a ieşit aproape nimic. Dar au fost echipe din Italia interesate, din Spania… În fotbalul actual sunt tot mai puţini atacanţi buni şi când găseşti unul bun, ţi se cer 40 de milioane pe el. Iar de la noi se poate cumpăra”. Craioveanu este de părere că formaţiile din ţară ar trebui să investească mai mult în tinerii din România, şi să nu mai cumpere jucători ofensivi de peste hotare. “Ca să iei un atacant, trebuie să îl urmăreşti dacă vine de afară. Eu dacă aş aduce un jucător, l-aş aduce ca să fie peste ce am eu la echipă, nu l-aş aduce doar de dragul de a-l aduce. Eu zic că din cauza asta a scăzut mult nivelul fotbalului românesc, pentru că s-au adus foarte mulţi jucători străini slabi. Eu prefer să iau un jucător de la echipa a doua decât să dau nu ştiu câte sute de mii pe un străin care nu aduce nimic în plus faţă de ce am eu în vestiar”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here