A confundat ambulanţa cu un taxi

383

Un tânăr din Motru a fost sancţionat de jandarmi după ce a confundat ambulanţa cu un taxi. Mai exact, beat fiind şi nedorind să se întoarcă acasă prin ploaie, motreanul nu a găsit ceva mai bun de făcut decât să sune la 112 şi să solicite intervenţia unei ambulanţe.

Când personalul medical de pe ambulanţă a aflat adevăratul motiv pentru care tânărul a sunat la 112, a sesizat imediat o patrulă de jandarmi. La sosirea jandarmilor, motreanul a refuzat însă să se legitimeze, motiv pentru care s-a ales nu cu una, ci cu două amenzi. „În ziua de 23 mai a.c., pe timpul executării unei misiuni de patrulare în municipiul Motru, o patrulă de jandarmi din cadrul Detaşamentului 5 Motru, a fost sesizată de către personalul medical de pe o ambulanţă cu privire la faptul că o persoană în stare de ebrietate a solicitat în mod nejustificat Serviciul de Ambulanţă iar pe timpul transportului către spital a motivat că afară plouă şi nu avea cu ce să se deplaseze acasă. Numitul N.I. în vârstă de 24 ani, domiciliat în municipiul Motru a fost sancţionat contravenţional de către jandarmi cu amendă în valoare de 100 lei pentru că a solicitat în mod nejustificat intervenţia ambulanţei prin apel pe 112, şi cu amendă în valoare de 100 lei pentru că a refuzat să dea relaţii pentru stabilirea identităţii sale şi a se legitima la solicitarea îndreptăţită a patrulei de jandarmi”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here