Viața marelui taciturn, Mihail Sadoveanu, are rădăcini bine înfipte atât în ținuturile moldave, cât și în cele oltenești. Bunicii viitorului maestru al scrisului românesc, din partea tatălui său, Alexandru, au fost ,,pribegi olteni, veniți la Iași îndată după zavera din 1821.” Bunicul, Mihail Sadoveanu, era gorjean, iar bunica, Sterica , era moșneancă de la Lăcusteni, județul Dolj. Tatăl scriitorului, Alexandru, avocat, iar mama Profira, era țărancă de pe malul Moldovei, de la Verșani. Din această familie, au rezultat patru copii: Mihail, Dimitrie, Vasile, Andrei și o soră, Clemence. Dimitrie a murit la cinci ani și jumătate, iar Andrei a avut un sfârșit tragic la douăzeci de ani. Sora sa, Clemence, căsătorită bine, va fi nefericită, pentru moartea năpraznică, la Turda, a fiului ei, sublocotenentul Alexandru Drăgănescu. ,,Vasile Sadoveanu (frate), bun prieten al meu, e inginer agronom și profesor la Iași”.
,,Sadovenii, afirmă Șerban Cioculescu, au la origine dârzenia oltenească a străbunului Tudor, fermitatea convingerilor înaintate, voința tăcută, cultul faptei, oroarea vorbăriei, franchețea, ura slugărniciei, mândria de a purta fruntea sus. Îndemnul către visare și contemplație vine poate dinspre obârșia mamei.”
Sub semnul acestei prietenii a celor doi frați, Vasile Sadoveanu a scris o carte cu titlul ,,Bădia Mihai”, ,,Amintiri și evocări”, Editura pentru Literatură, București, 1968, cu un Cuvânt – înainte de profesor Șerban Cioculescu.
Mihail Sadoveanu avea un cult pentru mama sa, prăpădită la treizeci și patru de ani, când primogenitul său avea doar paisprezece ani. ,,A fost o lovitură așa de brutală, încât am simțit-o îndelung după aceea. Era între mine și mama o legătură strânsă de iubire. Ea iubea în mine pe primogenitul ei și avea bucuria asemănării mele cu ea. Eu o iubeam, pentru că era veselă, expansivă și bună prietenă cu mine și pentru că-mi povestea frumos și tainic lucruri de la noi din Moldova”.
Asemănarea dintre cei doi frați este izbitoare, pe lângă înfățișarea fizică, se poate spune că existau unele similitudini caracteriale. Din evocările sale, deducem că și Vasile nu era lipsit de talent, dar atracția spre farmecul naturii l-a determinat să îmbrățișeze profesia de agronom.
Autorul își structurează cartea în patru capitole, având ca titluri numele orașelor în care scriitorul a locuit în anumite perioade: Pașcani, Fălticeni, Iași și București. Fiecare capitol are un număr variabil de subcapitole, cartea de amintiri și evocări debutează cu subcapitolul ,,Bădia Mihai”. Legăturile de prietenie cu fratele său datează de la 5-6 ani, Vasile fiind mai mic cu opt ani.
În timpul vacanțelor petrecute la Pașcani, fiind elev al Gimnaziului ,,Alecu Donici” din Fălticeni, mergea cu colegi și prieteni la scăldat, la jocurile cu mingea, la patinaj sau popice, iar Vasile se ținea după ei ca mânzul după iapă, învățând de mic să înoate ca un pește, să patineze sau să devină un popicar de forță. La vârsta de nouă ani, a salvat un om de la înec, un flăcău de vreo 16 ani și pe când era în clasa a III-a, a făcut cunoștință cu primele încercări literare ale fratelui sau.
Aflăm, din evocările sale, că Mihail Sadoveanu, pe lângă pasiunea cinegetică, pentru pescuit și sport, avea preocupări intelectuale, de documentare necesare pentru creația sa literară, în același timp, avea îndeletniciri de natură gospodărească: morărit, stupărit, pomicultură, viticultură și avicultură. Contrar dorinței lui Vasile de a împușca o vulpe cu patru cățelandri, fratele mai mare, dovenind mărinimie, refuză, pentru că era mamă cu pui.
Despre împușcarea, de către jandarmi, a ,,Ultimului haiduc”, Ion Florea, liceanul Mihail Sadoveanu scrie unui bun coleg și prieten de la Iași două scrisori din care reiese profundul și înaltul umanism al ,,viitorului maestru al scrisului românesc”, izvorât din sufletul său nobil încă de pe când era elev al Liceului Național din Iași.
Tânărul scriitor, căsătorit în 1901, la Fălticeni, pleacă la București, 1903, invitat ca redactor la ,,Semănătorul”, mai ales la îndemnul lui Șt. O. Iosif, dar revine la Fălticeni în 1906, pentru că ,,Mă scurma întruna gândul plecării din București. Visam o căsuță tihnită din cerdacul căreia să văd munții și o livadă,în care sună dulce murmurul albinelor. Mă vedeam liber în peisajul Moldovei”. Dornic de a evada din mediul sufocant al Bucureștilor, pentru a fi mai aproape de pitoreștile locuri de inspirație: ,,Dumbrava minunată din Buciumeni, huceagul lui Cocârță din Oprișeni, iazurile din Valea Șoimuzului cu ,,Nada Florilor”, vederea munților dincolo de apa Moldovei, culmile Halmului”. Devine proprietarul unei livezi părăginite: ,,Alternam scrisul cu lucrările de regenerare a livezii vechi. Apoi, cu aceeași osârdie, am fost învățăcel întru stupărit și prieten al albinelor”. Pentru ca această livadă să revină la o viață nouă, Vasile a lucrat cu fratele său ,,ca niște doctori ce-și fac datoria față de suferințele oamenilor”.
Vasile Sadoveanu insistă asupra genezei operei ,,Crâșma lui Moș Precu”, prin prezentarea unei întâmplări ieșite din comun. Personajul principal, față bisericească, Popa Tărăboi, pe numele adevărat, Dumitru Lovinescu, care își vărsa amarul în băutură, la apariția cărții în librării, se sfătuiește cu prietenul său de chefuri, Manoil, tot preot, să cumpere toate cele trei stocuri de cărți din librării. Pentru a-și ispăși păcatele, se retrage timp de șapte ani într-un sat din munții Stânișoarei, iar după acest surghiun de bunăvoie, în prima zi, merge la locuința autorului pentru a-i cere iertare ca un om cu ,,suflet înnoit, eliberat de patimi”. Mihail Sadoveanu a fost profund impresionat de cele întâmplate, începând ,, să prețuiască și mai mult puterea cuvântului scris”.
Elev la gimnaziul din Fălticeni, Vasile îi aduce la cunoștință fratelui său vești despre mișcările țărănești din nordul Moldovei. La aflarea acestei știri, Mihail Sadoveanu s-a consultat cu prietenul său, Artur Gorovei. Ministrul Spiru Haret l-a convocat de urgență la București. În lipsa scriitorului, dar în prezența lui Vasile Sadoveanu, are loc o percheziție în casa lui Mihail Sadoveanu pe baza unui denunț primit de procuratură, având ca autori doi moșieri, unul dintre ei a fost prefect, dar nu s-a adeverit. Era considerat instigator.
În continuare, Vasile Sadoveanu vorbește despre ,,Răvașul poporului”, publicație apărută din inițiativa fratelui său, împreună cu Artur Gorovei, o gazetă de educație cetățenească, de culturalizare a țărănimii și îndrumare economică. Arată cum fratele său merge prin diverse regiuni ale țării și mai ales în Nordul Moldovei, pentru documentare la fața locului, timp de câteva luni, iar rezultatele anchetelor le comunică și lui Artur Gorovei.
Revenit de la București la Fălticeni, Mihail Sadoveanu a avut o perioadă bogată de preocupări variate: activitatea ca inspector al cercurilor culturale sătești numit de Spiru Haret, se ocupă de ,,Biblioteca pentru popor”, editată de fosta Casă a Școalelor, de redactarea revistei ,,Răvașul poporului”, fiind puternic impresionat de răscoalele țărănești. În 1910 este numit director al Teatrului Național din Iași, funcție pe care o deține până în 1919. Insistă să se perfecționeze în jocul de șah, fără a neglijea gospodăria, vânatul și pescuitul și mai ales scrisul. Urmare a pasiunii pentru șah, procură tratate de autori renumiți.
În subcapitolul ,,Moara din deal”, Vasile Sadoveanu se referă la prietenia dintre fratele său și Artur Gorovei, înfiripată între anii 1901 și 1903.
,,Am găsit în prietenia lui Artur Gorovei mult sprijin sufletesc” (,,Anii de ucenicie”).
Artur Gorovei (1864 – 1951) a fost folclorist și etnograf român, membru corespondent al Academiei Române și al mai multor societăți folclorice de peste hotare. A întemeiat și condus și revista de folclor ,,Șezătoarea“ (1892 – 1929 ). A scris ,,Cimiliturile românilor” și volumul de basme ,,Zmei și Zâne”. Deși era mai în vârstă cu 16 ani decât Mihail Sadoveanu, între ei a existat o prietenie bazată pe stima reciprocă, purtau discuții variate despre problemele culturale, sociale și politice, observându-se o identitate de opinii și sentimente. La propunerea lui Artur Gorovei, cei doi intelectuali și scriitori devin asociați în cumpărarea unei mori nemțești. Măcinișul mergea repede și foarte bine veneau gospodari din toate satele vecine. Pentru cei care așteptau la rând, înființează o bibliotecă de împrumut gratuit și o mică farmacie. Pentru că, din dușmănie, doi proprietari de moșii au instalat mori în localități apropiate, s-a ajuns la lichidarea morii celor doi asociați. ,,Moara s-a dus, prietenia însă a rămas”.
Aflați la o partidă de vânătoare, cei doi frați, Mihail și Vasile sunt martorii unei scene incredibile și anume cum un politician liberal, ,,satrap al județului Suceava” îl maltrata pe un biet țăran, stârnind mânia renumitului scriitor.
,,Judecata asupriților” țărani, maltratați de acea bestie feroce a fost pe măsură: au deschis cripta moșierului cu pricina, i-au luat osemintele și le-au aruncat pe apa Moldovei,
În ,,Concentrări și manevre”, Vasile Sadoveanu narează aspecte din acțiunile desfășurate, la propunerea lui Mihail Sadoveanu, în batalionul în care au fost concentrați și cei doi frați: acordarea de ajutoare familiilor nevoiașe ale celor concentrați, organizarea unor șezători săptămânale, pe companii, cu un program variat. Mihail Sadoveanu citește din scrierile proprii sau din ale scriitorilor Eminescu și Creangă.
În toamna anului 1918, Mihail Sadoveanu își stabilește domiciliul la Iași. La îndemnurile poetului Mihai Codreanu, scriitorul frecventează sala de șah de la cafeneaua Traian, unde joacă cu cei mai tari șahiști, printre care și sonetistul volumului ,, Turnul de fildeș ”. La partida dintre cei doi, a asistat tot timpul și ,,un domn serios”, în calitate de chibiț. Întrebat să comenteze partida de șah, spre hazul lui Sadoveanu, a mărturisit că nu cunoaște jocul de șah.
Vasile Sadoveanu povestește și ,,Un mic episod” amuzant în legătură cu fratele său. Un căpitan, C. Petculescu, citea ,,cu nesaț ” scrierile lui Mihail Sadoveanu. Ori de câte ori îl vdea pe marele scriitor ar fi dorit să-l abordeze, dar nu îndrăznea. Venind de la instrucție cu un grup de elevi ai liceului militar și întâlnindu-l pe autor, spre surprinderea acestuia, primește onorul cu arma. Prin aceasta, a căutat să-și exprime admirația și respectul pentru scriitorul preferat. În glumă, Mihail Sadoveanu a afirmat: ,,….tinerii cititori au găsit cu cale să mă promoveze prin salutul lor, cel puțin colonel, dacă nu chiar general”.
Mihail Sadoveanu, împreună cu fratele său, Vasile, cumpără o proprietate în Dealul Copoului, fostă pe vremuri în stăpânirea familiei Kogălniceanu, aflată în proprietatea profesorului I. Pereț din București. În trei ani organizează o gospodărie model.
Maestrul este mulțumit că se află alături de bunii săi prieteni din lumea literară, de tovarășii săi de vânătoare și de pescuit, de asemenea, de partenerii pasionați de jocul șahului. Pentru scurt timp, Mihail Sadoveanu oferă găzduire scriitorului Panait Istrati și organizează o șezătoare, împreună cu scriitorii și intelectualii ieșeni, în curtea talentatului scriitor. Deoarece două grupări de extremă dreapta, legionari și cuziști, căutau să împiedice acțiunea întreprinsă sub pretextul că Panait Istrati e comunist, organizatorii iau măsuri de preîntâmpinare a manifestărilor anarhice ale acestora. Prin intermediul telefonului, adversarii extremiști proferează zilnic tot felul de cuvinte injurioase la adresa familiei lui Mihail Sadoveanu, provocându-i o stare sufletească deprimantă.
În 1936, Mihail Sadoveanu se mută cu întrega familie la București, fiind desemnat să conducă ziarele ,,Adevărul” și ,,Dimineața”, împotriva cărora se dezlănțuie o campanie calomnioasă. Adversar hotărât al mișcării de extremă dreapta, Mihail Sadoveanu, încrezător în puterea cuvântului scris, desfășoară o aprigă luptă zi de zi pentru lămurirea opiniei publice din țară despre pericolul extremei drepte pentru democrație. Prin conducerea celor două publicații, Mihail Sadoveanu intră în lupta directă cu organizațiile profasciste.
Într-o scurtă vizită la Iași, în toamna anului 1936, Mihail Sadoveanu se adresează fratelui său, Vasile, să aibă grijă de gospodăria scriitorului din Dealul Copoului, să nu se părăginească. Prin apariția cărții ,,Bădia Mihai”, Vasile Sadoveanu, un talentat povestitor, a dat la iveală amintiri intime despre celebrul scriitor, îmbogățindu-i biografia.
Înclinația spre descripție în relația cu mișcarea epică proprie lui Mihail Sadoveanu se observă și la fratele său, Vasile: ,,În sfârșit, soarele cu sulițele lui aurii străpunse orizontul dinspre răsărit și la lumina crescută a zilei se putea vedea mișcarea neostoită a păsărilor de tot felul, într-un zvon care parcă creștea și mai mult pe măsură ce soarele se înălța pe bolta cerească”.
În concluzie, cartea lui Vasile Sadoveanu, ,,Bădia Mihai”, are o dublă valoare: documentară și literară.
Constantin E. Ungureanu
