Sărbătorirea unui secol şi trei decenii de la naşterea scriitoarei noastre, după cuprinderea Centenarului în calendarul UNESCO, semnifică o recunoaştere internaţională a idealurilor de libertate şi unitate naţională, precum şi a valorilor noastre spirituale, puternic reflectate în opera şi gândirea distinsei noastre compatriote.
Nu numai în paginile literare, dar şi în acţiunile diplomatice ale Marthei Bibescu se resimte ecoul acut al pământului românesc, al trecutului şi sufletul poporului nostru, al intereselor supreme ale ţării noastre, al plaiurilor pe care a copilărit şi pe care se întorcea de câte ori o ajungea dorul de ţară.
Într-una din cărţile sale, distinsa scriitoare nota: „Mi-e drag pământul acesta pentru întreaga lui poveste şi suferinţa plină de răzbunare…”.
În anii războiului de reîntregire a neamului 1916 – 1918, Martha Bibescu a fost o luptătoare pe frontul vizibil şi invizibil al conflagraţiei, pentru împlinirea idealului Marii Uniri. S-a angajat, mai întâi ca voluntară, la îngrijirea răniţilor şi a bolnavilor de tifos şi holeră, în Bucureşti, încă din 1913, când armata română a executat Campania din Bulgaria. Şi culmea, a fost chiar arestată în acel an!
Apoi, în 1916, se află la corabia, tot pentru a da o mână de ajutor bolnavilor şi răniţilor, şi se retrage odată cu frontul până la Iaşi.
În tot acest timp, soţul ei, George Valentin Bibescu, specialist mecanic de înaltă clasă, preşedintele Societăţii Internaţionale de Aviaţie de la Paris, unul din primii cinci piloţi ai României, conducea pe câmpul de luptă două escadrile româneşti de aviaţie.
Cu origine gorjenească şi domnească, inginerul de aviaţie George Valentin a dat dovadă de înalt patriotism, riscându-şi viaţa pentru sabotarea maşinii de război naziste, prin distrugerea rafinăriilor petroliere în cel de al Doilea Război Mondial.
La 1 Decembrie 1918, când la Alba – Iulia se împlinea visul secular al românilor, idealul sfânt al Marii Uniri, Martha Bibescu avea să scrie: „Este Ziua cea Sfântă din calendarul meu personal!” Dar nu numai atât: ea avea să demonstreze prin întreaga-i operă şi un exemplar spirit de acţiune, că România trebuie să fie cunoscută de toate ţările şi popoarele Europei în adevărata ei înfăţişare, de spaţiu al unităţii morale, spirituale şi religioase, cu o geografie lingvistică şi rituală identică, una şi aceeaşi în datinile şi obiceiurile celor trei – patru provincii despărţite de vicisitudinile istoriei, unitară în toate trăsăturile fundamentale şi specifice, capabile să definească o ţară, un popor, o naţiune.
Din păcate, opera ei este destul de puţin cunoscută la noi, ca şi activitatea patriotică (prietenă cu regina Maria, Elena Văcărescu, Dora Istria şi gorjeanca Arethia Tătărescu).
Personalităţi eminente din ţară şi de peste hotare i-au recunoscut Marthei Bibescu meritele de seamă, atât ca scriitoare, cât şi ca diplomat şi om politic, dar şi patriotismul exemplar, adânc legate de interesele vitale ale patriei: Nicolae Iorga, Vasile Pîrvan, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu. Toţi îi admiră talentul şi vocaţia literară, precum şi patriotismul extrem: Marcel Proust, Paul Valery, Jean Cocteau, Paul Claudel, Anatole France, Max Iacob şi mulţi alţii, între care şi Mircea Eliade.
Toţi au apreciat în epoca respectivă faptul că Martha Bibescu descoperă prin scrisul ei o foarte mare spiritualitate, cultură şi veche civilizaţie rurală, care pledează pentru unitatea neamului românesc, demonstrând cu căldură continuitatea românilor în provinciile tradiţionale, comunitatea de limbă, datini, obiceiuri, cultură şi civilizaţie.
Toţi cei care au cunoscut-o şi apreciat-o au avut în vedere întreaga ei dăruire în toate imensele servicii făcute patriei sale, lăsând posterităţii o remarcabilă operă literar – artistică în cele peste 30 de volume în proză şi versuri, „având intuiţia de mare poet ce a reuşit să stabilească una din cele mai profunde conştiinţe umane” . A secolului XX şi a tuturor timpurilor! (am adăuga noi).
Prof. Virgil Cercelaru
