21:56 – Logofetescu, preşedintele TNL Târgu-Jiu

346

Luni, 26 martie, a avut loc, conferinţa de alegeri pentru Biroul Politic Municipal( BPM) al TNL Târgu-Jiu. La acest eveniment a participat un număr însemnat de tineri delegaţi cu drept de vot, membrii ai TNL Tg-Jiu. De asemenea au fost invitaţi membrii din cadrul Biroului Politic Judeţean al TNL Gorj, precum si importanţi membrii din cadrul Biroului Politic Municipal al PNL Tg-Jiu. În urma votului exprimat, Ovidiu Logofetescu a fost ales în funcţia de preşedinte al BPM Tg-Jiu. De asemenea, el a exercitat în perioada ianuarie-martie 2012 funcţia de preşedinte interimar în cadrul aceleiaşi structuri. Noul preşedinte, Ovidiu Logofetescu, în vârstă de 30 de ani este căsătorit şi are 2 copii. Acesta este de profesie inginer, urmând cursurile Facultăţii de Energetică din cadrul Universităţii „Politehnica” Bucureşti în perioada 2001-2006, secţia centrale hidroelectrice şi absolvind un masterat în hidroenergetică, între anii 2006- 2008. Actualmente, lucrează în domeniu şi ocupă funcţia de inginer la o importantă unitate de producere a energiei electrice din Tg-Jiu. Alături de Ovidiu, a fost ales si noul Birou Politic Municipal al TNL Tg-Jiu care este alcătuit din 4 vicepreşedinţi, 8 membrii şi 5 membrii supleanţi, toţi fiind persoane cu studii superioare, care activează în diverse domenii, precum cel energetic, bancar, educaţional şi vânzărilor. Ovidiu Logofetescu a declarat că organizaţia pe care o conduce se va implica activ în toate activităţile ce urmează să se desfăşoare şi cu ajutorul unui efort comun al tuturor membrilor vor reuşi să aibă un rezultat favorabil în campaniile electorale ce se apropie. TNL Tg- Jiu este de acum, capabil şi pregătit să intre in lupta electorală şi să sprijine toate acţiunile desfăşurate de seniorii liberali. Conferinţa de alegeri s-a încheiat cu anunţarea rezultatelor, iar noii membrii, în frunte cu Ovidiu Logofetescu, au preluat conducerea Biroului Politic Municipal al TNL Tg-Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here