VERDICT pentru Marin Condescu, la Tribunalul Olt

614

Fostul președinte al Clubului Pandurii Târgu-Jiu a cerut recuzarea judecătorului de caz, în procesul de la Tribunalul Olt. Solicitarea a fost respinsă în urmă cu puțin timp de un alt complet, iar Marin Condescu se află acum în fața magistratului la care a ajuns dosarul, încă de la început. Este vorba despre președintele instanței, Liliana Oprea. Marin Condescu este judecat pentru mai multe infracțiuni, printre care și cea de spălare de bani, în timp ce colegul său de dosar, Viorel Temelescu, a fost trimis în judecată pentru complicitate la înşelăciune şi uz de fals. Dosarul vizează un contract de cesiune de creanţă, încheiat între club şi firma Edenred Bucureşti. Fostul președinte al Clubului Pandurii este suspectat și că şi-ar fi însuşit în interes personal 2,6 milioane de lei, prin împrumuturi bancare.

Detalii în ediția de mâine!

1 COMENTARIU

  1. Mai e si cu pretenti dupa ce a ruinat gorju,pe asta vad ca nu al mai critica nimeni,asta e un escroc cu acte an regula care se crede sef de gorj,asta ar merita ani grei de temnita,nu mai d-zeu stie cate dezastre a facut,de lignitu oltenia nu mai vb si de fotbalisti care sa folosit sa traga de la fie care dreptu lui,na era marele sef de c===at,asta nu merita lumina zilei,da stim ai da la domiciliu ca nu suporta detentia,toti sant o cloaca de hoti,astea sant hoti de talie ca nu ai trage nimeni la raspundere,ce tara de ras si bataie de jok

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.