Un şofer beat a intrat cu maşina într-un cap de pod

444

S-a speriat de poliţişti şi s-a oprit cu maşina într-un cap de pod. Este vorba de un şofer de 21 de ani, din Slivileşti, care se urcase beat la volan şi a încercat să scape de poliţişti. Planul nu i-a reuşit, iar acum, pe lângă faptului că a suferit leziuni în urma accidentului, s-a mai ales şi cu dosar penal.

Accidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 14 septembrie, în jurul orei 03:45, pe DC 84 – Samarineşti. Ştiind că a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, tânărul de 21 de ani nu a fost deloc încântat să-i vadă pe poliţişti aşa că, în loc să oprească, a accelerat. Asta nu l-a ajutat însă prea mult. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a constatat faptul că un tânăr în vârstă de 21 ani, din comuna Slivileşti, în timp ce conducea D.C.84 – Samarineşti un autoturism, la contactul vizual cu echipajul de poliţie, a accelerat şi a pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod de pe marginea carosabilului. În urma impactului conducătorul auto a suferit leziuni. Totodată, în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.