În plin sezon al virozelor și gripei, Ministerul Sănătății atrage atenția că, odată cu începerea cursurilor în unitățile de învățământ numărul cazurilor de îmbolnăvire ar putea crește. O importanță majoră o reprezintă triajul efectuat de către cadrele didactice în clasă, la prima ora de curs, pentru evitarea riscului apariției de focare în colectivități.
De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi in special prin gripa. Medicația antigripală (antivirală) se administrează la indicația medicului.