Trei persoane, rănite într-un accident la Drăgoieni

529

Trei gorjeni, între care şi o fetiţă de 11 ani, au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de o altă maşină, al cărui şofer se angajase într-o depăşire neregulamentară.

Accidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, la puţin timp după miezul nopţii, pe raza cartierului Drăgoieni. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, se pare că un tânăr de 23 de ani, din Scoarţa, aflat la volanul unui autoturism, a încercat să depăşească o altă maşină, fără a respecta semnificaţia indicatorului „Depăşirea Interzisă” şi a marcajului longitudinal continuu, intrând în coliziune cu aceasta. În urma impactului, şoferul maşinii, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitate, şi două pasagere, o femeie în vârstă de 41 de ani şi o fetiţă de 11 ani, au suferit leziuni. „Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean „Tudor Vladimirescu”, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei iar  în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a spus Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.