Târgujian prins cu etnobotanice

433

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Târgu-Jiu, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept, după ce asupra sa au fost găsite etnobotanice.

În după-amiaza zilei de 19 ianuarie, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Mobil a depistat pe strada Geneva din municipiu, un tânăr în vârstă de 21 ani, domiciliat în Târgu-Jiu, care deţinea asupra sa substanţe vegetale de culoare maronie aflate într-un plic de plastic şi opt ţigarete ce păreau a fi substanţe cu efect psihoactiv (etnobotanice). „La faţa locului coordonarea efectuării cercetărilor şi întocmirii actelor de constatare a fost efectuată de către lucrători din cadrul compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale. În baza art. 214 Cod de Procedură Penală, persoanei în cauză i-au fost întocmite de către jandarmi actele de constatare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de prevederile din Legea 143/2000, privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri”, a anunţat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here