Târgujian cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

413

Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal pe numele unui târgujian, care nu a predat arma pe care o deţinea la un armurier autorizat, după expirarea valabilităţii permisului de armă.

Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Gorj au identificat un bărbat în vârstă de 52 ani, din municipiul Târgu Jiu, care nu s-a prezentat în termen de cinci ani la structura de poliţie competentă cu arma şi documentele stabilite în normele metodologice  de aplicare a legii nr. 295/2004 Republicată pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă şi care nu a depus arma neletală de tir cu aer comprimat la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea valabilităţii permisului de armă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi nedepunerea acestora la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă. Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.P.J. Gorj reamintesc deţinătorilor de arme letale şi neletale din categoria celor supuse autorizării că, potrivit Legii 295/2004 (modificată) privind regimul armelor şi al muniţiilor, au obligaţia să se prezinte la Poliţie, înainte de expirarea termenului de valabilitate a permisului de armă pentru prelungirea vizei. Termenul de valabilitate este de cinci ani de la data primei autorizări sau de la data ultimei vize de prelungire. În cazul în care deţinătorii nu s-au prezentat pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă, au obligaţia ca, în termen de 10 zile de la expirarea acestuia, să predea la un magazin autorizat arma şi muniţia deţinute. În caz contrar, aceste persoane săvârşesc infracţiunea de nerespectarea unor obligaţii prevăzute de lege, faptă pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here